Data publicării:

Tineri arestați pentru trafic de minori. Obligau fete să se prostitueze

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Doi tineri din au fost arestați pentru trafic de minori. Aceștia racolau fete și le obligau să se prostitueaze. 

În cursul acestei zile, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea, au identificat principalii suspecţi în cazul mai multor infracţiuni de trafic de minori, fapte săvârşite în cursul anului 2017, pe raza judeţului Vrancea.

De asemenea, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, fiind conduse la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea şase persoane, în vederea audierii. Faţă de doi tineri, în vârstă de 17 şi, respectiv, 21 de ani, ambii din comuna Răstoaca, au fost dispuse măsuri preventive, şi anume măsura arestului preventiv şi cea a arestului la domiciliu.

Potrivit poliţiei, fetele racolate erau ulterior obligate să se prostitueze, fiind obţinute astfel importante sume de bani.

Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi luării măsurilor legale.

Vezi și: 

Alertă de radiații. Intervenție de urgență a autorităților

Vești bune pentru pensionari. Măsură aprobată de Guvern

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel