Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a exprimat preocupare, luni seară, și în legătură cu reformarea legilor justiţiei în România şi a formulat semne de întrebare privind procedura care a condus la demiterea procurorului-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.
Acesta a luat din nou cuvântul.
Iată principalele declarații:
- Nu vedem progrese! Vedem pași înapoi. Și asta ne îngrijorează foarte mult
- Am dat cazuri concrete. Nu suntem singurii care spunem asta. Haideți să începem un dialog pe aceste puncte specifice, nu să ne emoționăm
- În ceea ce privește protocoalele secrete, nu-mi pot da seama cum pot fi folosite ca o scuză pentru schimbări care ar limita lupta împotriva corupției
- Imaginile le-am văzut cu toții, mărturiile oamenilor de după. Nu ar fi oameni care, în mod normal, ar crea probleme de ordine publică. Dar să așteptăm rezultatul anchetei și apoi vom vedea
- Doamnei Macovei, mi-ați transmis un e-mail explicând ce a spus domnul Dragnea privind independența mass-media. Haideți să vedem dacă e o propunere concretă. Dacă va exista o problemă, vom reacționa. Deocamdată, nu considerăm că trebuie să deschidem un dosar
- Comisia nu are competențe aici (n.r. referindu-se la referendum) Să fim atenți ca acest lucru să nu fie folosit pentru a hrăni demonii noștri cei mai întunecați: ura pentru minoritățile sexuale, încercarea de a duce femeile în secolele trecute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva