Data publicării:

Timiș: PNL a cerut amânarea semnării parteneriatului administrativ cu USR PLUS

Autor: Andrada Oana | Categorie: Politica
WhatsApp

La Timiș, PNL a cerut amânarea semnării parteneriatului administrativ cu Alianța USR PLUS. 

Semnarea unui parteneriat administrativ pe plan local şi judeţean, între filialele timişene ale PNL şi Alianţei USR PLUS, care trebuia să se finalizeze joi, nu a mai avut loc, după ce liberalii au considerat 'inacceptabile' recentele declaraţii ale unui membru USR în comisia de negociere.

Liberalii au fost contrariaţi de faptul că deputatul USR Cătălin Drulă, membru în comisia de negociere, a susţinut, miercuri, că Alianţa pe care o reprezintă nu este interesată de funcţii, ci de proiecte, iar joi partenerii PNL au devenit nerăbdători să se tranşeze funcţiile de viceprimari ai Timişoarei şi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Timiş.

Nica: Am solicitat doar o păsuire

'Ceea ce a subminat practic negocierile au fost recentele declaraţii ale unui membru al comisiei de negociere, deputatul USR Cătălin Drulă, pe care colegii mei, în şedinţa de miercuri a Biroului Politic Judeţean PNL, le-au considerat a fi inacceptabile şi care subminează încrederea noastră că partenerii noştri pot să fie şi sunt loiali în cele două instituţii (Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş, n.r.). Am solicitat doar o păsuire, să se mai aşeze timpul peste aceste declaraţii contondente şi săptămâna viitoare să discutăm despre funcţii, cu atât mai mult cu cât principalul lucru pe care oamenii îl aşteaptă de la noi este să convenim asupra proiectelor, a programelor, a ceea ce trebuie să facem în următorii patru ani, şi nu pe bătălia pentru o funcţie sau alta', a declarat, joi, preşedintele interimar al PNL Timiş şi preşedinte ales al CJ Timiş, Alin Nica, potrivit Agerpres.

Acesta a explicat că liberalii au cerut mai mult timp să discute despre poziţiile din cele două instituţii publice şi s-a ajuns la un acord cu privire la programul de guvernare locală din consiliul local şi în cel judeţean, să sprijine programul USR în primăria Timişoara 'şi să completăm acel program cu proiectele începute de administraţia liberală (Robu, n.r.)'.

De asemenea, în CJ Timiş, partenerii din USR PLUS urmau să sprijine programul de guvernare locală al PNL, 'cu câteva adiţii din programul Alianţei USR PLUS'.

'Dacă dorim să avem o colaborare de durată, încrederea se câştigă greu şi se pierde repede. Nu vreau ca această încredere să fie subminată încă de la început prin aceste declaraţii războinice', a subliniat Alin Nica.

Fritz: Solicitarea e un eveniment neașteptat 

 

Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz, a afirmat, joi, în acelaşi context, că solicitarea de amânare a semnării protocolului de către PNL este 'un eveniment neaşteptat'.

'Am ajuns la sfârşitul acestor negocieri după trei zile de discuţii despre proiectele noastre comune, am agreat un text de parteneriat şi cu cinci minute înainte de a parafa acest parteneriat, partenerii noştri potenţiali ne-au spus că nu sunt în măsură să onoreze ce am negociat luni şi miercuri, aceasta însemnând că vom avea un viceprimar de la USR PLUS şi unul de la PNL şi un vicepreşedinte la CJT de la USR PLUS şi PNL.

Au spus că au nevoie de timp de gândire la această soluţie, că propun să facem aceasta după alegerile parlamentare. Pentru noi este exclus să continuăm o instabilitate politică aici, Timişoara va trece azi de indicele de infectare COVID de 3 la mia de locuitori, am nevoie de o stabilitate în Consiliul Local Timişoara şi la nivel judeţean. De aceea, orice soluţie care nu include şi un acord comun despre funcţiile executive nu este o soluţie bună pentru timişoreni şi timişeni. Este total neaşteptat de către noi, dar responsabilitatea pe care o resimţim pentru timişoreni şi timişeni cu siguranţă ne va duce la o soluţie de stabilitate', a detaliat Dominic Fritz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel