Timiş: Două persoane care comercializau 10.000 de bilete de călătorie falsificate, prinse în flagrant
Poliţiştii au prins în flagrant un bărbat şi o femeie care comercializau 5.000 de bilete de călătorie pe mijloacele de transport în comun din municipiul Timişoara, iar în timpul cercetărilor au mai fost descoperite alte 5.000 de bilete, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Alexandra Petrovici, a declarat vineri, presei, că poliţiştii Secţiei 3 Timişoara efectuează cercetări faţă de cele două persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. 'Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara, cu sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale, au depistat în flagrant, joi seara, în jurul orei 23,30, două persoane, un bărbat în vârstă de 43 de ani şi o femeie de 29 de ani, din Timişoara, în timp ce tranzacţionau cinci mii de titluri de călătorie susceptibile a fi falsificate. Persoanele depistate au fost conduse la sediul secţiei pentru audieri, unde, în urma cercetărilor, au mai fost identificate un număr de alte cinci mii de titluri de călătorie, titluri pe care femeia le deţinea din data de 20 iulie', a afirmat Alexandra Petrovici.
Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, bărbatul în vârstă de 43 de ani fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News