Data publicării:

Universitatea de Vest a demarat o procedură internă privind teza de doctorat a Codruţei Kovesi

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a demarat, la finalul săptămânii trecute, proceduri interne pentru clarificarea situaţiei apărute în spaţiul public vizavi o sesizare pe tema suspiciunii de plagiat a lucrării de doctorat a Codruţei Kovesi, a anunţat luni, într-un comunicat de presă, instituţia de învăţământ superior.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit sursei citate, Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) va coopera cu orice instituţie abilitată, având în vedere şi că o asociaţie din Cluj Napoca a trimis către Ministerul Educaţiei o sesizare pe tema suspiciunii de plagiat a lucrării de doctorat a procurorului-şef al DNA, sesizare care nu a ajuns încă la universitate.

'Înţelegem că Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a trimis către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice şi Universitatea de Vest din Timişoara o sesizare pe tema suspiciunii de plagiat a lucrării de doctorat a doamnei Kovesi, sesizare care nu a ajuns încă la Universitate. În baza deschiderii către comunitate de care UVT dă dovadă în mod constant şi a implicării pozitive în numeroase demersuri care ţin de transparenţa şi corectitudinea academică, Universitatea îşi exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu orice instituţie abilitată în vederea clarificării acestei situaţii', se arată în comunicatul menţionat.

De asemenea, UVT a primit în cursul zilei de luni, 3 octombrie, punctul de vedere al Şcolii Doctorale de Drept şi a solicitat informaţii suplimentare pe care le aşteaptă în zilele următoare.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat vineri că a lucrat şapte ani la teza sa de doctorat şi lucrarea a fost întocmită cu respectarea tuturor normelor ştiinţifice.

'Teza mea este corectă, este o teză pe care am muncit-o, am lucrat şapte ani la acest doctorat. Am multe articole publicate (...) pe care eu le-am indicat în teză. Cine are îndoieli cu privire la corectitudine nu are decât să facă sesizare. (...) Cine contestă să vină cu probe şi să facă sesizare', a spus Kovesi, la Europa FM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel