Tiger Woods, meci de golf cu Donald Trump: "M-am distrat bine"
Tiger Woods a declarat, miercuri, că s-a "distrat bine" când a jucat recent golf cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, dar a refuzat să facă referire la nivelul de joc al şefului statului, cunoscut ca un mare amator al acestui sport.
"Ne-am distrat bine", a declarat Woods înainte de debutul competiţiei Genesis Open de la Los Angeles, probă din circuitul profesionist american de golf (PGA). Tiger Woods, câştigător a 14 titluri de Mare Şlem, nu dorit să intre în detaliile partidei cu Donald Trump, la care a mai participat şi legendarul Jack Nicklaus, relatează AFP.
"Preşedintele Trump este foarte ocupat la Washington şi nu a mai jucat golf de mult. El nu are nici bronzul care se potriveşte cu golful", a răspuns scurt fostul rege al golfului, revenit în prim plan în 2018 după patru sezoane dezastruoase şi tot atâtea operaţii la spate. Pentru a evita orice polemică pe marginea acestui subiect şi pentru a-şi păstra imaginea, Woods, care a fost cel mai bine plătit sportiv din lume, a reamintit că a jucat în ianuarie cu fostul preşedinte Barack Obama.
Vezi şi: Kovesi, audiată. Ingrid Mocanu: Așa ceva nu poate rămâne nepedepsit
Viorica Dăncilă, la iUmor. VIDEO VIRAL. Bendeac: VIORICA Who?!?!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News