Data publicării:
Tichete sociale în valoare de 500 lei. Cîmpeanu: Măsura, o prioritate pentru Ministerul Educației
Măsura de acordare a tichetelor sociale elevilor și preșcolarilor din familii aflate în dificultate materială reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației.
„Măsura de acordare a tichetelor sociale în valoare de 500 de lei pentru sprijin educațional elevilor și preșcolarilor din familii aflate în dificultate materială reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației”, a transmis, marți, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„În acest context, conform OUG 133/2020, precizăm următoarele:
1. În vederea stabilirii listelor destinatarilor finali pentru anii școlari 2021-2022 respectiv 2022-2023 NU au fost prevăzute sau solicitate declarații notariale persoanelor care nu realizează venituri.
2. Destinatarii finali, eligibili pentru obținerea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în valoare de 500 lei, sunt:
a) copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar;
b) copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar;
c) copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat gimnazial.
3. Pentru copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar - copiii preșcolari, se face dovada conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare:
a) Stimulentul educaţional se acordă din oficiu, copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare**), indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat, după caz, odată cu stabilirea dreptului de alocaţie pentru susţinerea familiei, sau după acordarea acestuia, persoanei care este şi titularul alocaţiei pentru susţinerea familiei;
b) Stimulentele educaţionale se acordă pe bază de cerere şi copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei.
4. Pentru copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar/gimnazial conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare în anul școlar 2001-2002, cu modificările și completările ulterioare, rechizitele şcolare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele legal al elevului, care se înregistrează în termen de 5 zile de la data începerii anului şcolar la şcoala la care elevul este înscris. Cererea va fi însoţită de actele doveditoare privind venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respective. De drepturile stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 33/2001 beneficiază copiii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi şi care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară”, a explicat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News