Data publicării:

Tichete de masă pentru vaccinare completă. A fost prelungit termenul de ridicare a acestora

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Tichetele de masă pe care le pot obține persoanele vaccinate cu schemă completă pot fi ridicate în termen de șase luni. 

Ministerul Sănătății a prelungit termenul de ridicare de la centrele de vaccinare a tichetelor de masă acordate pentru persoanele cu schema completă de vaccinare de la 60 de zile la 6 luni, printr-un Ordin al ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Măsura a fost luată pentru continuarea activității de vaccinare în condiții optime, dar și din cauza apariției unor întârzieri în livrarea tichetelor pentru populație, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății. 

Metodologia de acordare a tichetelor de masă

În luna septembrie 2021, Ministerul Sănătății a stabilit metodologia de acordare a alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.

Conform acesteia, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă beneficiază de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă.

În luna octombrie 2021, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a aprobat suplimentarea fondurilor pentru achiziția tichetelor de masă cu suma de 13, 8 milioane de lei.

82.498 de persoane vaccinate împotriva COVID în 24 de ore

Un număr de 82.498 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 46.904 reprezintă prima doză, 14.102 - doza a doua şi 21.492 - doza a treia, a informat, miercuri, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, scrie Agerpres. 

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 12.921.964 de doze de vaccin pentru 7.147.282 persoane, dintre care 6.408.006 au primit schema completă şi 925.388 s-au imunizat cu doza a treia. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 24 de reacţii adverse, toate de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 18.648 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.999 de tip local şi 16.649 de tip general. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel