Ți-e frig, vrei căldură în calorifere și suni la Termoenergetica București? Te alegi cu o mare durere de cap
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Temperaturile au început să intre în logica toamnei și, așa cum era și firesc, a venit vremea încălzirii locuințelor. Din păcate pentru bucureșteni, caloriferele sunt încă reci.

Astăzi, după ora 20:00, va fi depășit deja pragul „magic” de 10 grade Celsius, iar temperaturile nu vor fi exprimate în două cifre decât după 09-10 dimineața. Înainte de răsărit, temperatura minimă va fi de 4 grade Celsius, iar această adevărată răcoare se va resimți și în casele bucureștenilor care, în cazul în care sunt racordați la rețelele publice de termoficare, se pregătesc deja de o noapte grea.

Am vrut să aflu de ce nu se pornește căldura, dar am dat de alte probleme

Pentru a afla de ce caloriferele sunt reci și pentru a transmite mai departe cititorilor, am sunat la TELVERDE al Companiei Municipale Termoenergetica București. Inițial, n-am stat „decât” 15 minute în centrală, așteptând să intru în legătură cu un operator. Discuția a fost una scurtă, fiindcă m-am prezentat și am început să cer informații, însă conexiunea „a căzut”. N-am mai putut fi auzit, așa că doamna din centrală mi-a închis. Văzând că nu mă sună înapoi, am așteptat puțin și am încercat încă o dată.

Ghinion! La CMTEB stai o oră în centrală și dârdâi între timp

2. -imagine fara descriere- (screenshot_telefon_radet_nu_sunati_15448100.jpg)

Speranțele mele că o să intru din nou în legătură cu același operator erau mari, probabil că mi-au văzut numărul de telefon și și-au dat seama că trebuia reluată conexiunea. Însă, nu a fost așa. După 15 minute, mi-am zis că o să stau o oră în telefon și poate o să primesc un răspuns, dar am fost și așa naiv. După o oră și 3 minute, odată ce aproape s-a rămas fără ton și n-am mai putut să ascult „Veți intra în legătură în cel mai scurt timp”, am închis. Fără informații și cu o oră pierdută încercând să aflu un lucru de interes public.

Cine are răbdarea unui jurnalist care vrea să facă un articol? Mulți se dau bătuți mai repede

Mă întreb dacă orice bucureștean ar fi dispus să aștepte o oră la telefon pentru a afla dacă va avea caloriferele calde în această noapte. Mă întreb dacă bucureșteanul are aceeași răbdare de jurnalist pe care am avut-o eu astăzi.

În timp ce eu așteptam să-mi fie preluat apelul, colegul meu a reușit să intre în contact la Primăria Capitalei și a aflat de acolo motivul pentru care căldura nu va porni în această noapte. Vedeți AICI de ce.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel