Data actualizării:
Data publicării:

Thomaz Bellucci, dopaj. Federaţia Internaţională de Tenis, decizie

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sport
WhatsApp
Tenis Wimbledon
Tenis Wimbledon

Thomaz Bellucci a fost depistat pozitiv cu ocazia unui control antidoping, fiind suspendat de către Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), informează EFE şi AFP.

Bellucci, aflat în prezent pe locul 112 în clasamentul ATP, va putea revenit în circuit după expirarea sancţiunii sale, în data de 31 ianuarie. El a fost depistat pozitiv la un diuretic interzis, hidroclorotiazidă, a precizat ITF într-un comunicat.

Jucătorul sud-american a organizat joi o conferinţă de presă, în compania avocatului său, susţinându-şi nevinovăţia. Bellucci a afirmat cu această ocazie că substanţa respectivă se afla într-un cocktail de vitamine preparat de o farmacie, pe care l-a consumat.

Brazilianul risca o suspendare de patru ani, însă Federaţia Internaţională de Tenis a precizat că explicaţiile jucătorului au fost "acceptate" de către organizaţie, care i-a aplicat o pedeapsă minimă cu efect retroactiv.

ITF a ţinut cont de probele medicale şi ştiinţifice prezentate şi a considerat că jucătorul a făcut o greşeală şi "ar fi trebuit să controleze mai bine provenienţa vitaminelor sale", după cum a precizat Pedro Fida, avocatul lui Bellucci.

Suspendarea tenismanului sud-american se întinde de la 1 septembrie 2017 până la 31 ianuarie 2018, perioadă în care Bellucci nu a luat parte la nicio competiţie.

[citeste si]

Jucător profesionist din 2005, Thomaz Bellucci a atins cea mai înaltă poziţie a sa în ierarhia ATP în anul 2010 (locul 21). El are în palmares patru titluri la simplu, ultimul cucerit în 2015, la Geneva, şi unul la dublu, conform Agerpres.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel