Data publicării:

The Economist: Șansa aderării României la Schengen, rezultatul oboselii generate de dispute

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
schengen
schengen

Mai mulți observatori europeni consideră că un acord în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen ar putea fi semnat în septembrie, dar acest succes s-ar datora mai degrabă nerăbdării generate de oboseala instalată din cauza disputelor repetate, decât al unei "puteri fabuloase de transformare a UE", susţin jurnaliștii de la  The Economist.

Înainte de alegerile generale dinRomânia, s-ar putea încheia un acord privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, deoarece disputa generată de faptul că Olanda se opune, în continuare, acestui fapt este obositoare şi toate părţile s-au săturat de ea.

În pofida faptului că Olanda și restul statelor din UE știu că ambele țări au îndeplinit cerințele tehnice Schengen, ei se tem că aparatura sofisticată de la frontiere este inutilă, atât timp cât angajații instituțiilor respective sunt corupți, apreciază The Economist.

La cinci ani de la aderarea Bulgariei și României la UE (prea devreme, după cum consideră mulți la Bruxelles), cele două state rămân în continuare cele mai sărace țări comunitare, iar progresele reformei justiției şi combaterii corupţiei au încetinit, în timp ce Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care urma să fie temporar, este în continuare activ.

"Nu ne aşteptam să dureze atât de mult", a declarat un oficial de la Bruxelles.

Deși oficialități ale celor două state susțin, chiar cu insistență, că progresele sunt vizibile, starea generală din cadrul UE este una de neîncredere, generată, pe de o parte de criza euro, pe de altă parte, de ascensiunea partidelor extremiste, care exploatează temerile populaţiei.

Dar noua stare de spirit care domină nucleul european reflectă nemulţumirea tot mai mare faţă de variaţia UE în cultura politică. Bulgaria, în special, a fost criticată de Bruxelles pentru persistenţa crimei organizate şi erodarea libertăţii presei. Dar unii afirmă că această cenzură este abuzivă, deoarece problemele celor două ţări nu erau un secret atunci când acestea au început negocierile pentru aderare.

Niciuna dintre cele două ţări nu este un model de stabilitate sau guvernanţă economică. Protestele din România au condus la înlăturarea Guvernului în februarie, iar investitorii străini consideră Bulgaria din ce în ce mai puţin prietenoasă, mai susțin jurnaliștii de la The Economist, care reamintesc faptul că aderarea României la NATO și UE au permis țării noastre să nu rămână într-o ”zonă gri” între Rusia și Occident.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel