The Economist: Atacul lui Băsescu la adresa băncilor, plângerea obosită a unui protestatar "Occupy Wall Street"
Atacul lui Băsescu la adresa băncilor cu reprezentanţă în România a fost comparat cu plângerea obosită a unui protestatar "Occupy Wall Street", în The Economist.
A sunat ca plângerea obosită a unui protestatar "Occupy Wall Street": băncile sunt lacome, pariază cu împrumuturi riscante, iar acum stau cu pălăria întinsă din nou. Numai că această remarcă vine din partea preşedintelui României.", informează Antena 3.
În urmă cu câteva zile, autorităţile de reglementare din Austria au ordonat principalelor trei bănci ale ţării să limiteze creditele transfrontaliere către estul Europei, pentru a îndeplini cerinţele UE cu privire la capital.
Preşedintelui Băsescu nu i-a plăcut ce a auzit şi a ieşit în presă cu un mesaj pentru acestea, avertizându-le să nu sufoce economia României.
"Nu aş vrea să ne vedem pe noi, ţările care au intrat în Uniunea Europeană mai târziu, plătind factura pentru lăcomia, iresponsabilitatea şi imprudenţa băncilor", a declarat atunci Băsescu.
Peste 30% din sectorul bancar românesc este în mâinile Austriei. 22% în cele ale Greciei. De asemenea, băncile portugheze, franceze şi italiene sunt prezente în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News