Data publicării:

Thailanda, creștere alarmantă a cazurilor. Se cere izolarea capitalei Bangkok

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp

Thailanda a înregistrat duminică 188 de noi cazuri de coronavirus, cea mai mare creştere pentru o zi de la începutul pandemiei, în timp ce tot mai multe voci cer o izolare totală la Bangkok, oraş de peste 10 milioane de locuitori şi epicentru al crizei, relatează AFP.

Thailanda are acum 599 de cazuri declarate de COVID-19, de la 114 cazuri la 15 martie.

Această degradare netă a situaţiei a determinat guvernul să ia o nouă serie de măsuri.

După închiderea şcolilor, a incintelor sportive, a barurilor şi a altor locuri de petrecere a timpului liber la Bangkok, autorităţile au decis să închidă până la 12 aprilie numeroasele centre comerciale şi saloane de înfrumuseţare din oraş.

Supermarketurile şi magazinele alimentare rămân deschise, însă anunţul a dus la apariţia cozilor în unele mari magazine pentru achiziţionarea de alimente şi de alte produse.

Stațiunile celebre, închise

 

În staţiunile de obicei pline de turişti, cum ar fi Pattaya şi Phuket, şcolile şi locurile de divertisment sunt de asemenea închise, însă plajele rămân destul de frecventate, au constatat jurnalişti ai AFP.

În contextul agravării crizei sanitare din Thailanda, relativ ferită până în urmă cu câteva zile, tot mai multe voci cer un decret de urgenţă pentru a impune o izolare completă la Bangkok.

"Ne-ar plăcea să rămâneţi în casă. Nu călătoriţi în ţară", a cerut duminică Ministerul thailandez al Sănătăţii, făcând apel la locuitorii capitalei să nu plece în provincii, care s-ar putea astfel găsi în situaţia de a fi copleşite.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel