UPDATE: "Astăzi, în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că doi minori ar fi răniți după ce s-ar fi accidentat în timp ce se jucau.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 2 minori, unul de 8 ani, iar celălalt de 11 ani.
Din primele informații, cei doi s-ar fi jucat pe un câmp din apropierea locuințelor, unde erau depozitate mai multe țevi, iar la un moment dat acestea s-au mișcat, minorul de 8 ani fiind prins între ele.
În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, copilul de 8 ani a decedat, în timp ce minorul de 11 ani a fost transportat la spital.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă", potrivit IPJ Constanța.
UPDATE: "Copilul inconștient a fost declarat decedat de către echipajul SAJ. Al doilea a fost transportat la UPU Constanța de către SMURD B Tuzla", potrivit ISU Constanța
Știrea inițială
Doi copii au fost răniți după ce peste ei au căzut mai multe țevi metalice. Cel puțin una dintre victime și-a pierdut conștiența. La fața locului se află mai multe echipaje de la Ambulanță, SMURD și pompieri.
Potrivit ISU Constanța, la fața locului intervin o autospecială de stingere și un echipaj SMURD de la Stația Tuzla.
Specialiștii acordă asistență medicală pentru doi copii de aproximativ șase ani. Din primele informații, un copil și-a pierdut conștiența, iar al doilea are dureri lombare.
"Statia Tuzla intervine cu 1 ASAS si 1 SMURD B in Costinești la asistență persoană, copii de aprox 6 ani pe care au cazut tevi metalice. Din primele informații, un copil este inconstient, iar al doilea este cu dureri lombare. La fața locului este si un echipaj SAJ cu medic", potrivit ISU Constanța.
Cei doi copii au fost răniți de mai multe țevi metalice. La finalul intervenției, anchetatorii vor stabili cum s-a produs accidentul, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui