Data actualizării:
Data publicării:

Termoenergetica anunţă lucrări de reparaţii la reţeaua primară în Sectorul 4, esenţiale pentru funcţionarea sistemului în sezonul viitor de încălzire

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Termoenergetica anunţă lucrări de reparaţii la reţeaua primară în Sectorul 4, esenţiale pentru funcţionarea sistemului în sezonul viitor de încălzire - foto pexels
Termoenergetica anunţă lucrări de reparaţii la reţeaua primară în Sectorul 4, esenţiale pentru funcţionarea sistemului în sezonul viitor de încălzire - foto pexels

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, începând din data de 14 iunie, reprezentanţii companiei Acvatot SRL vor executa lucrări de primă urgenţă pentru înlocuirea conductelor de tur şi de retur cu diametrul de 1100 mm din Magistrala Berceni.

Lucrările, esenţiale pentru funcţionarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, vor fi efectuate la intersecţia străzilor Turnu Măgurele şi Democraţiei şi impun oprirea furnizării apei calde pentru un număr de aproximativ 590 de blocuri şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

Lucrarea presupune înlocuirea a aproximativ 50 de metri de conductă (tur şi retur) cu diametrul de 1100 mm. Cu această ocazie va fi efectuată şi înlocuirea punctului fix, prin montarea unor elemente de construcţie metalică, pentru a menţine siguranţa în exploatare din punctul de vedere al dilatărilor reţelei de termoficare.

Cu ocazia derulării acestor lucrări, echipele companiei vor efectua mai multe operaţiuni tot pentru menţinerea în siguranţă a exploatării acestei magistrale, respectiv: revizia compensatorilor de tur şi de retur din două cămine de vizitare (Strada Luică) şi înlocuirea unor aerisiri şi a unor curbe de conductă şi înlocuirea unui alt cupon de ţeavă pe această conductă în căminul de termoficare aflat pe strada Moldoviţa. Furnizarea apei calde pentru un număr de aproximativ 290 de blocuri va fi sistată până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

De asemenea, în această perioadă vor fi efectuate şi verificările hidraulice de etanşeitate pe Magistrala Progresu - Berceni, pentru tronsonul amplasat în perimetrul străzilor Luică, Stupilor, Covasna, Uioara, Reşita, Giurgiului şi Bulevardul Brâncoveanu.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din reţea.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit - 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere!, transmite Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Citește și - Nicuşor Dan: Termoenergetica a semnat contractul pentru închirierea unei centrale provizorii, în locaţia fostului CET Titan

Termoenergetica a semnat marţi contractul pentru închirierea unei centrale provizorii de termoficare, la Titan, anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. 

'Termoenergetica SA a semnat azi, 7 iunie, contractul pentru închirierea unei centrale provizorii de termoficare. Aceasta va fi amplasată în locaţia fostului CET Titan, pentru a asigura o sursă suplimentară de energie termică în zona de Nord-Est a Municipiului Bucureşti.'

'După desfiinţarea CET Titan în 2014, încălzirea locuinţelor din zonă s-a făcut până acum de la CET Sud, aflat la mare distanţă, ceea ce a dus la reducerea presiunii apei şi implicit la furnizarea agentului termic sub parametrii normali', scrie edilul general, pe Facebook.

Nicușor Dan menţionează că noua centrală va permite furnizarea căldurii şi apei calde 'la parametrii normali' şi va reduce 'considerabil' avariile la reţeaua de termoficare.

Când va deveni funcţională centrala

 

Centrala va deveni funcţională în sezonul rece 2022-2023, după obţinerea tuturor avizelor necesare. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu firma S.C Energofor S.A, cu posibilitate de prelungire până la 36 de luni, valoarea acestuia fiind de aproximativ 13 milioane de lei fără TVA, adaugă primarul general.

Potrivit unui comunicat transmis de Compania Municipală Termoenergetica, toate serviciile conexe închirierii capacităţilor modulare de producere a energiei termice şi a apei de adaos, respectiv montajul, instalarea, proiectarea, obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor, precum şi supravegherea funcţionării, mentenanţa, instruirea personalului, urmează să fie realizate de către operatorul economic.

'Capacităţile modulare vor avea o putere termică instalată cuprinsă între 30 Gcal/h şi 60 Gcal/h, în funcţie de diagrama de reglaj, în sezonul de iarnă şi 10 Gcal/h şi 15 Gcal/h în sezonul de vară. Necesarul de apă de adaos (tratată) pentru completarea volumului pierdut în reţelele termice primare CMTEB va fi de 50 tone/h. Montarea acestora se va realiza pe amplasamentul din Strada Ion Sahighian nr. 4 din sectorul 3', precizează Termoenergetica. Vezi articolul inițial aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel