Termen limită pentru Jandarmerie. Vela ultimatum privind 10 august
Jandarmeria a primit un termen limită din partea ministrului de Interne în ceea ce privește evenimentele din 10 august.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că aşteaptă, din partea Jandarmeriei, până vineri seară, depunerea la dosarul procurorilor a comunicaţiilor realizate prin staţii de către jandarmi în seara zilei de 10 august 2018, scrie Agerpres.
"Până în această seară, aştept o soluţie finală şi anunţul că s-a desecretizat tot. Dacă nu, consecinţele vor fi pe măsură. O să facem o analiză, pentru că şi secretarul de stat se ocupă, e şi o comisie care analizează, în funcţie de ceea ce vor decide împreună şi de concluziile pe care le vom trage, motivele întârzierii sau amânării, împreună vom decide în consecinţă", a spus Vela, la postul tv Digi 24.
Comunicații secretizate
El a explicat că aceste comunicaţii au fost secretizate de către unităţile de Jandarmerie din Constanţa, Ploieşti, Craiova şi Bucureşti pe motiv că cele aproape 300 de ore de convorbiri au avut în context şi unele discuţii cu privire la indicative ale unităţii sau proceduri militare, care, la rândul lor, au fost secretizate prin alte acte normative.
Potrivit ministrului, la acest moment, toate structurile MAI sunt evaluate şi urmează să se ia unele măsuri în funcţie de rezultatele acestor verificări.
"Toate forţele Ministerului Afacerilor Interne fie că sunt în domeniul auditului, controlului intern sau alte departamente care fac verificări sunt în acţiune şi vom trage o concluzie pe fiecare armă şi pe fiecare departament. Sunt multe lucruri care pot fi îmbunătăţite, nu neapărat că sunt în neregulă, dar că au fost tolerate de-a lungul anilor şi de conducătorii din armele din minister şi de miniştrii care s-au perindat prin această clădire", a precizat Marcel Vela.
Prea puțini oameni pe stradă
În opinia sa, sunt prea mulţi oameni în birouri şi prea puţini pe stradă şi poate fi îmbunătăţită această proporţie în favoarea celor din stradă.
"Alt exemplu poate fi cu privire la unele acte normative în favoarea celor care încalcă regulamentele şi nu pot fi anchetaţi sau analizaţi mai mult de un an şi dacă de la demararea anchetei trec şase luni este clasat dosarul", a afirmat Vela.
El a adăugat că sunt situaţii în care aceste reguli pot fi înţelese, dar nu doreşte ca acestea să fie catalogate în viitor ca privilegii ale poliţiştilor.
"Sunt multe lucruri care pot fi îmbunătăţite, de la promovări în funcţie, intenţionat cu câteva luni înainte pentru ca promovatul care era pila inspectorului să poată ieşi cu o pensie mai mare în funcţie de comanda sau misiunea pe care o îndeplinea. Era evident că acea promovare a fost făcută subiectiv doar pentru a fi în favoarea acelui om şi nu în favoarea ministerului", a declarat Marcel Vela.
Acțiune amplă de verificări
Întrebat când se vor finaliza aceste verificări în minister, el a arătat că în MAI sunt circa 130.000 de angajaţi, iar acţiunea este foarte amplă şi trebuie să fie foarte minuţioasă şi pertinentă, pentru ca deciziile care se vor lua să fie "obiective", "luate cu celeritate" şi "să nu poată fi contestate în instanţă şi câştigate astfel încât ministerul să poată suferi prejudicii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News