Terapie de șoc pentru București, propusă de un candidat la Primăria Capitalei
Profesorul DANIEL BARBU, candidatul ALDE la Primăria Generală a Capitalei, a identificat cel puțin două mari probleme în București care impun măsuri radicale, însă nepopulare, motiv pentru care și-ar dori în principal consultarea concetățenilor săi, prin referendum.
Daniel Barbu a explicat la interviul acordat pentru DC News de ce își dorește un model retro al aspectului Capitalei, unde dezvoltările imobiliare să asigure bucureștenilor locuințe diferite de cele din regimul comunist, "atât de anonime și uniforme încât nici nu-ți dai seama că ieși de la tine și intri la vecin".
"Eu am trăit ca adolescent și tânăr într-un București unde modelul de locuire era dat de zona Urnaus, cu case fie individuale, fie cu 2-3-4 apartamente, cu un petic de grădină, cu străzi liniștite, cu mici părculețe, unde poți să crești copii și niște câini, să te bucuri de o oarecare tihnă. Cartierul acela a fost ras, iar începând cu anii '60, comunismul ne-a propus un tip de locuire anonimă și uniformă. Toți trăim în aceleași celebre apartamente, puse unul peste altul, toate cam cu același tip de mobilă, cam cu același tip de echipamente înăuntru. Aproape că nu-ți dai seama când ieși de la tine și intri la vecin. Noi am vrut să fim polemici, am vrut să le propunem concetățenilor noștri un model retro: acolo unde se construiește, unde se pot face dezvoltări imobiliare, să le facem în felul acesta, cu case individuale sau de 2-3-4 apartamente cu grădini, cu străzi mici și liniștite", a subliniat Daniel Barbu, dând exemplul Cartierului Primăverii și exprimându-și, totodată, revolta că până și această zonă, proiectată ca un model rezidențial care să îmbine parfumul vieții la țară cu un model de locuire urban și modern, a fost distrus în ultimii 26 de ani.
Citește și: Daniel Barbu, revoltat: Este o lege odioasă, încâlcită, confuză
În acest context, candidatul ALDE la Primăria și-a exprimat intenția, în cazul unei victorii la alegerile din 5 iunie, de a organiza un referendum în București cu privire la cota de înălțime.
"Cartierul Primăverii a fost construit la sfârșitul anilor 30 de un arhitect care încerca să captureze tradiția arhitecturilor românești, Octav Doicescu, ca un soi de cartier de mici căsuțe de țară, cartier ieftin. Așa se numeau, locuințe ieftine. (...) Acel cartier ieftin, care era un model rezidențial pentru Bucuresti, în care parfumul vieții la țară subzista oarecum într-o locuire fundamental urbană și modernă a anilor '40 - parcări, străzi mici, multă verdeață, toate casele cu ieșiri direct într-un petic de grădină unde să te bucuri de vreme bună - a devenit cartierul nomenclaturii și acum e cartier de fițe. Și a fost distrus după '89. (...) Trebuie să oprim acest lucru. Aș propune concetățenilor mei un referendum cu privire la cota de înălțime. După mintea mea, în București nu ar trebui să se construiască clădiri cu mai mult de șapte nivele. Și pentru fiecare metru pătrat construit - e în programul nostru - fie pe terenul tău, fie pe un teren indicat de Primărie, trebuie să plantezi copaci. Ai un bloc cu amprenta de 200 de metri pătrați, atâția pătrați de copacii să plantezi în Bucuresti. E simplă, nu poate fi reclamată la CCR. Așa ceva este în afara scrutinului, este sub radarul CCR, dar ar fi de un mare folos pentru oraș", a spus Daniel Barbu.
O altă mare problemă pentru Capitală, care impune, în opinia politicianului, soluții radicale, dar și nepopulare în același timp, este traficul infernal.
Barbu: Cel mai vulnerabil la trafic, pietonul
Întrebat ce soluții are ca Primar General pentru rezolvarea traficului sufocant din Capitală, Daniel Barbu a subliniat: "Trebuie să mărturisesc și este onest să recunosc, asupra traficului am o perspectivă de pieton. Eu nu conduc, acum de când sunt senator, am o mașina de serviciu cu care merg la Senat. Dar în cea mai mare parte a timpului, merg cu transportul în comun. Pentru mine, cel mai vulnerabil participant la trafic este pietonul. I-aș restitui trotuarele și aș rezolva traficul tot după o consultare cu concetățenii, pentru că sunt măsuri detestabile care trebuie luate, nu sunt populare. (...) Traficul este redus radical, după modelul Londra sau Amsterdam, dacă taxezi circulația în Capitală a mașinilor neînmatriculate în București. (...) Îi pui să plătească sau le oferi la marginea orașului mari parcări, iar tichetul de parcare să echivaleze cu biletul de transport în comun. Amenzi drastice, acesta este model Amsterdam, și ridicarea mașinilor care sunt parcate neregulamentar. Asta este, GHINION. Am spus, soluțiile sunt destestabile, știu că mulți bucureșteni sunt foarte sensibili la mașinile lor, mai degrabă le-ai sparge casa decât să le ridici mașina. Trebuie promovată nu numai o hotărâre de Consiliu General și de guvern, sigur, dacă bucureștenii, consultați, întrebați vor spune că e o posibilă soluție. Cam astea sunt soluțiile, nu sunt multe", a conchis Daniel Barbu, la DC News Live.
Urmărește declarațiile lui Daniel Barbu de la minutul 32:54
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News