Teorie: Noi dovezi privind formarea stelelor
O nouă analiză indică faptul că Soarele a avut aproape cu certitudine un "frate-geamăn", care, deși nu identic, s-a născut alături de astrul nostru în urmă cu 4,5 miliarde de ani, informează Xinhua, potrivit Agerpres.
Această cercetare, realizată de un fizician de la Universitatea California din Berkeley și un radioastronom de la Smithsonian Astrophysical Observatory de la Universitatea Harvard, a oferit noi dovezi care vin în sprijinul teoriei potrivit căreia toate stelele se nasc în perechi.
Noua descoperire se bazează pe o monitorizare radio a unui uriaș nor molecular plin de stele formate recent în constelația Perseu și pe un model matematic care poate să explice observațiile făcute în acea constelație doar dacă toate stelele asemănătoare Soarelui se nasc însoțite de un "companion".
Multe stele au astfel de însoțitori, inclusiv cea mai apropiată stea de Sistemul Solar, Alpha Centauri, ce face parte dintr-un sistem stelar triplu. Astronomii au căutat mult timp o explicație pentru acest fapt.
Ei l-au căutat și pe companionul Soarelui, o stea denumită "Nemesis", deoarece se presupune că aceasta ar fi atras un asteroid spre orbita Terrei, care ar fi intrat în coliziune cu planeta noastra și ar fi determinat dispariția dinozaurilor. Acea stea nu a fost însă găsită niciodată.
În acest studiu, "îndepărtat" înseamnă că cele două stele să fie separate de peste 500 de unități astronomice (AU). O unitate astronomică reprezintă distanța medie dintre Soare și Terra — 150 de milioane de kilometri. Un companion binar îndepărtat al Soarelui ar trebui să se afle la o distanță de 17 ori mai mare de astrul nostru decât se află cea mai îndepărtată planetă din Sistemul Solar, Neptun.
Pe baza acestui model, "fratele-geamăn" al Soarelui a "evadat" cel mai probabil și s-a amestecat printre celelalte stele din regiunea noastră din galaxia Calea Lactee, fără să mai fie văzut în apropiere de Sistemul Solar.
Cu toate acestea, dovezile directe care să sprijine această teorie au fost extrem de rare. Pe măsură ce astronomii monitorizau tot mai multe stele tinere, ei descopereau procente tot mai ridicate de sisteme stelare binare, însă motivul aflat în spatele acestui fenomen a rămas învăluit în mister.
Potrivit profesorului Stahler, astronomii știau de mai multe decenii că stelele se nasc în interiorul unor coconi de forma unor ouă, denumite "miezuri dense", răspândite în structura uriașilor nori de hidrogen molecular, care reprezintă o "creșă" pentru stelele tinere.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News