Doctorul Stuart Hameroff are o explicaţie cu privire la oamenii care au experienţe interesante când se află în moarte clinică, el explicând ce e de fapt „revederea cu rudele moarte" şi toate celelalte lucruri povestite de bolnavii care îşi revin.
Hameroff are o teorie simplă: ceea ce numim noi suflet este de fapt bagajul informaţional pe care ni-l construim de-a lungul vieţii, care nu moare cu noi, deoarece nu depinde de creier, inimă sau altceva carnal. Aceste informaţii stocate cât suntem vii supravieţuiesc şi după ce noi încetăm din viaţă şi rămân undeva... suspendate în univers.
Astfel, cei care sunt în moarte clinică experimentează acest aspect. Pe măsură ce viaţa li se scurge din trup, informaţiile încep să se elibereze de-a valma, fără a mai fi dependente de carnal şi ei revăd, de fapt, amintiri pe care e posibil nici măcar să nu mai ştie că le au.
Aceste informaţii ar fi de fapt sufletul, care trăieşte mai departe după ce noi nu mai existăm fizic.
Biserica are însă o altă teorie.
"Sufletul nu este la îndemâna omului, sufletul este darul lui Dumezeu. Dacă putem forța terminologia, putem vorbi de particole de divintate, ceea ce mă mulțumește, îmi dă acea senzație că nu sunt la îndemâna mea", declara pentru PRO TV preotul Francisc Dobos, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei romano-catolice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA