Teodosie la Înalta Curte de Casație și Justiție: Nu m-am dumirit
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a declarat marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că "nu s-a dumirit" de ce a fost pus sub acuzare pentru fapte de corupție, dar că nu își face probleme, afirmând că "înseamnă că Dumnezeu îngăduie așa ceva".
Teodosie Petrescu a venit marți la instanța supremă, unde s-a judecat o contestație în dosarul în care este acuzat de fraude cu fonduri europene.
La ieșirea din sediul instanței, arhiepiscopul a fost întrebat de jurnaliști de ce este singurul prelat împotriva căruia autoritățile judiciare au formulat acuzații de corupție.
"Nu m-am dumirit. Se vor dumiri toți când va fi judecata. Nu îmi pun problema, înseamnă că Dumnezeu îngăduie așa ceva", a răspuns arhiepiscopul, subliniind că cei mai mulți oameni nu îl percep ca pe un prelat corupt.
Teodosie Petrescu a mai fost întrebat care judecată este mai periculoasă, cea de pe pământ sau cea a lui Dumnezeu.
"Nu se vor pune în cumpănă nici una, nici alta. Judecata lui Dumnezeu este cea justă. Aici, sigur, oamenii judecă după puterea lor", a replicat arhiepiscopul.
El a mai declarat că "nu intră Biserica în gâlceava politică", cu referire la scandalul din viața politică.
Curtea de Apel Constanța a decis recent începerea judecării pe fond în dosarul în care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Dosarul a ajuns la instanța supremă, după ce inculpații din acest dosar au făcut contestație.
Potrivit DNA, în perioada 2010 — 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu alți cinci inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), pentru a primi fonduri europene, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News