Data publicării:

Teodorovici vrea să scoată Vama din subordinea Anaf. Când se va întâmpla

Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Actul normativ privind scoaterea Vămii din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi prezentat în iunie spre dezbatere publică şi adoptat în luna iulie, a afirmat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Forumul 'Managementul integrat al frontierelor în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene'.

'Astăzi doamna preşedinte Călugăreanu (Mirela Călugăreanu - n.r.), noul preşedinte al ANAF, are ca primă sarcină, una dintre multele sarcini pe care le are, şi prezentarea într-o scurtă perioadă a unui pachet de acte normative care să ducă la schimbarea structurală a Vămii. Adică scoaterea sa din ANAF, prinderea ei, să spunem, la Finanţe, sub autoritatea ministrului de Finanţe, nu subordonată, nu sub o altă formă. Adică independenţă totală, să spunem. Pentru că aşa e normal să fie, nu cum s-a făcut în 2013 de, repet, o 'hahaleră'.' a spus Teodorovici.

'Că aceasta a fost dorinţa, de a lua puterea şi a avea totul într-o singură mână. Nu, este o structură care să fie independentă şi să acţioneze în baza unor principii, reguli, aşa cum sunt la nivel european stabilite şi fără niciun fel de influenţă a politicului în această zonă....Cred că doamna preşedinte s-a şi uitat pe actul normativ. Şi ordonanţa şi HG-ul se vor prezenta în mod public pentru dezbatere, pentru discuţii, pentru a vedea exact modul în care această structură va fi gândită şi cred că până la finalul lunii iunie, de fapt nu cred, sigur, se va şi prezenta astfel încât în luna iulie deja să fie actul adoptat. Actul primar şi după aceea şi actul normativ secundar, adică HG-ul', a spus Eugen Teodorovici.

El a menţionat că există 'voci' atât din interior cât şi din exteriorul sistemului care nu doresc schimbarea, respectiv 'ruperea de ANAF' pentru a slăbi sistemul vamal din România. Ministrul Finanţelor a declarat că este nevoie de stabilirea unui statut al personalului din Vamă şi din zona ANAF-ului, dar şi de stabilizarea personalului, pentru că 'a fost o practică a multor ani de zile de a ţine personalul fie interimar, fie numit pe o anumite perioade tocmai pentru a instabilitate sau o dependenţă de cineva sau de ceva'. În ceea ce priveşte achiziţia de echipamente pentru Vămi, Teodorovici spuen că ea trebuie considerată ca fiind aparte şi aferentă unei infrastructuri critice, dar până la final de an ar urma să fie luate echipamentele necesare pentru unele puncte de frontieră, precum Albiţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel