Data publicării:

Teodorovici, puncte forte România. Discuții-cheie cu FMI

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Economie
WhatsApp
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

România este o ţară sigură pentru investitori, ce înregistrează progrese în ceea ce priveşte stabilitatea cadrului instituţional şi în consolidarea bugetară, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut sâmbătă, la Washington, cu reprezentanţii agenţiilor de rating, dar şi cu Paul Thomsen, directorul Departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis duminică AGERPRES, oficialul român a avut sâmbătă, 13 aprilie, întrevederi cu reprezentanţii agenţiilor de rating S&P, Moody's şi Fitch.

În acest context, Teodorovici a subliniat că punctele forte ale României sunt: nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe în comparaţie cu majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene (UE) şi menţinerea perspectivelor de creştere economică.

Tot sâmbătă, în marja vizitei oficiale de la Washington, programul ministrului român al Finanţelor Publice a cuprins şi întâlnirea cu Paul Thomsen, directorul Departamentului pentru Europa al FMI.

Pe ce s-au axat discuțiile


Discuţiile dintre cei oficiali s-au axat pe cadrul macroeconomic al României, în acest sens Eugen Teodorovici dând asigurări că România îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul sub 3%, şi că măsurile luate în anul 2019 vor duce atât pentru acest an, cât şi în viitor, la o creştere economică sustenabilă.

"Suntem o ţară sigură pentru investitori, cu o economie sustenabilă, cu potenţial de creştere. De asemenea, România înregistrează progrese în ceea ce priveşte stabilitatea cadrului instituţional şi în consolidarea bugetară, plasarea fermă a datoriei publice pe o traiectorie descendentă, precum şi în consolidarea cadrului de guvernanţă', a spus ministrul Finanţelor.

Întâlnirile pe care delegaţia română le-a avut sâmbătă se înscriu în marja dialogului pe care Ministerul Finanţelor Publice îl are atât cu oficiali ai agenţiilor de rating, cât şi cu cei ai FMI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel