Teodor Baconschi și Cristian Preda invitați să părăsească PDL
Fostul ministru de externe, Teodor Baconschi și europarlamentarul Cristian Preda au fost invitați de către Traian Ungureanu să plece din PDL "dacă le este lehamite". Reacția lui TRU vine după mai multe luări de poziție ale celor doi lideri PDL, care au criticat în mai multe rânduri politica actuală a partidului.
"Dacă le este lehamite, să plece!", a declarat Traian Ungureanu, duminică, pentru Mediafax, referindu-se la Teodor Baconschi şi Cristian Preda. Reacția lui TRU vine după mai multe critici la adresa PDL formulate de cei doi lideri ai partidului.
"Teodor Baconschi a dat peste cap agenda dreptei. Lumea aşteaptă totuşi o lămurire. Ce vine mai întâi: teoria dreptei sau discuţia despre destinaţia boscheţilor din Parcul Herăstrău? Cristi Preda, un alt membru care nu s-a dat plecat din oribilul PDL, vorbeşte de PDL ca partid anti-Băsescu. Asta e culmea! Tu loveşti, tu dai cu capul în gură, tu dai cartonaş roşu! Atenţie la penibil!", a mai spus Traian Ungureanu.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, sâmbătă, că înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară este o reacţie de alternativă la un "PDL care este leşinat", iar dacă în această formaţiune se vor reuni suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL îşi menţine linia actuală, se va alătura Mişcării.
"Apariţia unui asemenea partid este o reacţie la slăbiciunile pe care le-a arătat PDL, e o alternativă la PDL", a declarat Preda.
Teodor Baconschi a declarat, recent, că PDL "nu are proiect politic alternativ, nu are guvern din umbră, nu are prezidenţiabil, nu are valori de dreapta asumate şi este un partid în derută".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News