Data publicării:

Teodor Baconschi pierde procesul cu Vlad Nistor. Cine plătește pagubele?

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a pierdut procesul intentat de fostul director al Institutului Diplomatic Român, profesorul Vlad Nistor. Judecătorii au decis că demiterea lui Vlad Nistor de la IDR este ilegală.

Autor: Oana Stănciulescu

Decizia dată joi de către Tribunalul București este atacabilă cu recurs în 10 zile. Ministerul de Externe mai poate să facă recurs, șansele însă ca decizia să se schimbe fiind minime. În aceste condiții, Vlad Nistor trebuie repus imediat în funcție. În plus, fostul director IDR va primi leafa retroactivă, de la demitere până astăzi.

În sentința data de Tribunalul București se arată faptul că Ministerul de Externe, prin persoana ministrului Teodor Baconski, a comis o ilegalitate.

Vlad Nistor ne-a declarat că “Era previzibil acest rezultat, atâta timp cât în România, justiția, din fericire, mai funcționează corect. Am vrut să demonstrez că demiterea mea s-a făcut încălcând legea și am reușit. Am de gând să ăun în executare această hotărâre a instanței”.

Salariul lui Nistor, pe care statul trebuie să-l plătească retroactiv, din aprilie 2010 până la repunerea în funcție a profesorului, era de 3200 de lei, pe lună, la care din iunie 2010 s-a efectuat reducerea cu 25 la sută. Salariul celui care a primit funcția lui Vlad Nistor este de 8000 de lei lunar, potrivit presei. Așa zisele economii realizate de guvern au însemnat, în multe cazuri, plata a două salarii: unul acordat celui pus în funcție și altul care va fi plătit celui demis abuziv. În mod normal, ordonatorul de credite, respectiv ministrul de Externe, ar trebui să se îndrepte împotriva vinovaților pentru înlocuirea abuzivă a lui Nistor, recuperând prejudiciul creat, de peste 7000 de euro.  Greu de crezut că acest lucru se va întâmpla dacă chiar Baconschi este cel care a cerut sau a aprobat demiterea fostului director de la Institutul Diplomatic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel