În aceste zile, se discută intens despre o viitoare remaniere guvernamentală. Unii spun că inclusiv premierul ar putea fi remaniat, și asta după victoria de marți, din Parlament, când Puterea a obținut 245 de voturi pentru ministerul lui Leonard Orban din 245 de parlamentari care au votat.

Probabil că schimbarea premierului este doar un zvon, ca multe altele. În general, însă, lumea se așteaptă ca să fie trimiși acasă miniștrii Ariton, de la Economie, Ialomițianu, de la Finanțe, Tabără, de la Agricultură, Vreme, de la Comunicații. Ministrul Igaș, de la Interne va fi, se pare, păstrat, iar de curând un posibil remaniabil ar fi devenit dl. Baconschi de la Externe. Atitudinea sa arogantă datorată, probabil, serviciilor pe care crede el că le-a făcut președintelui Băsescu în campania electorală din 2009 l-a făcut să nu aibă, practic, nici un aliat. Nu numai în PDL, ci în toată coaliția aflată la putere. La fel ca și în cazul domnului Lăzăroiu, unde greșelile comise în fața partidului și nu prestația dezastruoasă de la minister i-au provocat demiterea, și în cazul dlui Baconschi nu gestionarea lamentabilă a afacerilor externe l-ar putea condamna, ci slaba activitate de partid.

Remanierea, o șansă pentru politica externă

Deși aflată în stadiul de proiect, îndepărtarea dlui Baconschi de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe ar oferi o șansă politicii externe românești. În cei doi ani ai mandatului său, diplomația de la București a suferit eșec după eșec. Astfel, respingerea aderării României la spațiul Schengen, niciodată asumată de dl Baconschi, i se datorează în mare parte. Sigur că de îndeplinirea criteriilor tehnice de aderare la spațiul de liberă circulație răspund miniștrii de Interne și Justiție. Numai că ei, sau instituțiile lor, și-au făcut datoria, deoarece comisiile de inspecție trimise de UE au constatat îndeplinirea întocmai și la timp a tuturor angajamentelor asumate la București. Defecțiunea Olandei și, apoi, a Finlandei trebuia prevenită pe căi diplomatice. Dacă, în condiții normale, fie și numai acest eșec ar fi trebuit să provoace demisia de onoare a dlui ministru de externe, viața arată că mandatul dlui Baconschi are numeroase alte puncte negre.

Întârzieri în numirile de ambasadori

Dl Baconschi a fost ambasador al României la Paris. Prima țară care s-a opus aderării Bucureștiului la spațiul Schengen a fost Franța. Și asta poate și din cauza faptului că, un an de zile, dl Baconschi n-a reușit să numească un ambasador la Paris în locul domniei sale. Proastele relații româno-franceze de astăzi sunt cauzate și de prestația de ambasador a dlui Baconschi.

Nu se poate cere dlui Baconschi o strategie de politică externă. Cu toate acestea, faptul că un an de zile nu a fost capabil să numească un ambasador în China dovedește aproape o rea voință în exercitarea atribuțiilor guvernamentale. De altfel, rezultatele absolut modeste ale vizitei premierului Boc în China se datorează incapacității MAE, condus de dl Baconschi, de a mai purta dialog cu aproape orice stat din această lume…

Lipsă de inițiativă în Regiune

Dl Baconschi nu a reușit să propună guvernului nici un fel de strategie diplomatică față de țările din regiune. În legătură cu situația economică gravă a Greciei și posibilitatea relocării investițiilor din această țară către state din apropiere precum Bulgaria și România, dl Baconschi nu a avut, până în prezent, nici o inițiativă. Domnia sa, pur și simplu, nu a părut interesat de ceea ce se întâmplă la 45 de minute de zbor de România. În privința inițiativelor de politică externă pe care le-a avut chiar președintele României, Traian Băsescu, dl Baconschi a rămas total absent. În privința securității și cooperării la Marea Neagră, dl. Baconschi a reușit să mențină aceleași relații înghețate cu Rusia și nu a reușit să se facă cât de cât cunoscut și luat în serios de către Turcia.

Singura ”realizare” a mandatului

Spiritul practic al dlui Baconschi, ce ar fi trebuit să se facă simțit prin promovarea intereselor economice românești măcar pe piețele tradiționale europene, dacă nu și pe altele noi s-a manifestat strict în interes personal, prin închirierea apartamentului său din Primăverii pe mii de euro, în timp de domnia sa s-a mutat într-o vilă RAPPS pe banii statului. Operațiune tipică demnitarilor români, de la începutul anilor 90. Probabil că nivelul politic al dlui Baconschi nu a sărit de nivelul de atunci…

Singura măsură notabilă a dlui Baconschi a intrat în folclorul diplomaților români. El a interzis accesul angajaților MAE pe poarta principală, pe care și-a rezervat-o sieși și primirilor oficiale. De curând, dl ministru a mai avut o realizare notabilă în plan politic, nu diplomatic: a achiziționat niște super-limuzine pentru fundația sa creștin-democrată ce a beneficiat de fonduri îmbelșugate.

Vizita în Statele Unite și întâlnirea președinților Băsescu și Obama nu a avut nimic de-a face cu dl Baconschi, el aflând despre ea ultimul din delegația care l-a însoțit pe Traian Băsescu la Washington.

Neprofesionalism, nepăsare, infatuare

Prestația catastrofală a dlui Baconschi ca ministru de externe nu a făcut României un rău strict în cei doi ani de mandat de până acum. Legături importante ale țării noastre au fost compromise din neprofesionalism, nepăsare și infatuare pe o lungă perioadă de timp. Dacă în această perioadă de timp România a avut miniștri economici de doi lei, dar s-a putut baza pe Banca Națională și pe Mugur Isărescu, în planul politicii externe MAE a funcționat fără lider, fără o direcție clară, iar maximum din ce s-a putut obține a fost în cel mai bun caz, păstrarea relațiilor la nivelul anului 2008, când diplomația română a fost depanată in extremis de Lazăr Comănescu și, vreme de câteva luni, în 2009, de Cristian Diaconescu. Plecarea dlui Baconschi din fruntea MAE și eventuala sa numire la o sinecură de partid ar fi un real câștig pentru toată lumea, inclusiv pentru dl Baconschi însuși. PDL ar putea, totuși, să obțină milionul de voturi din exterior și altfel decât a promis dl ministru de externe.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News