'În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), Serviciul Investigaţii Criminale Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare o autorizaţie de percheziţie domiciliară, în Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol', informează un comunicat al DGPMB transmis marţi AGERPRES.
Ancheta a fost demarată în noaptea de 16/17 noiembrie, când o tânără a reclamat că a fost victima unei agresiuni de natură sexuală, un bărbat necunoscut încercând să o oblige să întreţină raport sexual, în scara unui bloc. 'Tânără a fost audiată, iar din descrierea oferită, din analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, precum şi din investigaţiile şi audierile efectuate au rezultat date şi informaţii care au condus la presupunerea rezonabilă că agresorul ar fi un bărbat de 26 de ani, din Bucureşti', se arată în comunicat.
În urma percheziţiei domiciliare de marţi dimineaţa, bărbatul a fost condus la audieri, faţă de el fiind luată măsura reţinerii. Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa la viol, conform AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers