Tentativă de asasinat asupra unui jucător în Columbia
O tentativă de asasinat a avut loc asupra unui jucător în Columbia.
Fundaşul columbian Juan Sebastian Quintero a scăpat nevătămat dintr-o tentativă de asasinat care a avut loc după ce echipa sa, Deportivo Cali, a ratat calificarea în play-off-ul campionatului de fotbal al Columbiei, informează agenţiile EFE şi Reuters. Potrivit poliţiei, incidentul a avut loc în noapte de duminică spre luni, în oraşul Cali, după meciul câştigat de echipa lui Quintero, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Deportivo Pasto, rezultat insuficient pentru ca gazdele să acceadă în play-off.
Fotbalistul, în vârstă de 23 ani, ar fi fost atacat, conform oamenilor legii, de doi indivizi care se deplasau cu o motocicletă. 'Mă aflam în maşină, împreună cu fratele meu, în momentul în care cineva a bătut în geamul automobilului, iar apoi am văzut o armă îndreptată către mine. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să reacţionez cât mai rapid posibil şi să accelerez. Însă ei au tras asupra mea, dar din fericire au nimerit doar portiera. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat amândoi nevătămaţi', a povestit Quintero.
Atacat de utrași
'Astfel de lucruri sunt inexplicabile, fotbalul este un joc. Astăzi am fost eu, iar mâine pot fi alţi jucători. Astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple', a adăugat jucătorul. Tatăl lui Quintero a declarat presei columbiene că cei doi atacatori sunt suporteri ultras ai clubului din Cali şi a cerut poliţiei să-i asigure protecţia fiului său.
Acest incident a readus în memoria columbienilor asasinarea fotbalistului Andres Escobar, produsă la câteva zile după autogolul acestuia din meciul cu selecţionata Statelor Unite, de la Cupa Mondială din 1994.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News