"În ceea ce priveşte situaţia în care ne găsim, cred că este important să subliniem faptul că, atâta timp cât suntem o ţară membră NATO, umbrela de securitate constituie un element de siguranţă pentru ceea ce înseamnă apărarea noastră ca ţară şi apărarea noastră în interiorul NATO. Nu aş exclude de aici rolul nostru ca ţară membră a UE, pentru că, în ansamblul acesta al eforturilor diplomatice, am putut să observăm implicarea liderilor europeni. Nu mai târziu de luni, am putut să vedem vizita şi demersul președintelui Macron la Moscova, un demers care se contituie într-un efort de a continua găsirea unei soluţii diplomatice.
Îngrijorările nu sunt doar la nivel personal. Putem să observăm că toată lumea este îngrijorată şi se caută soluţii astfel încât, pe de-o parte, să nu existe acel moment în care acţiunea militară se declanşează, iar, pe de altă parte, am putut să observăm soluţiile de garantare a securităţii, am putut să vedem şi am salutat şi salutăm încă o dată decizia SUA de a trimite un detașament de 1000 de militari pe flancul estic, pe teritoriul României. Este o măsură de asigurare suplimentară atât în baza parteneriatului strategic pe care noi îl avem cu SUA, cât şi în interiorul NATO.
"Aceste măsuri de securitate nu trebuie să ne liniştească întru totul"
De asemenea, este foarte binevenită oferta Franței de a asigura o structură militară pentru naţiunea cadru a unei capabilităţi militare NATO care, de asemenea, să fie desfăşurată în România. Ca atare, putem să vorbim de măsurile diplomatice şi despre măsurile de asigurare a apărării şi descurajării în interiorul NATO, ceea ce, pentru mine, ca fost militar, reprezintă măsuri de securitate care nu trebuie să ne liniştească întru totul. Există, în schimb, măsuri care vin şi dau siguranţa că, indiferent de ceea ce se întâmplă, suntem pregătiți să facem faţă oricăror provocări de securitate", a spus premierul Nicolae Ciucă, într-un interviu pentru jurnalistul Radu Tudor, în emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol