Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, menționează că a fost finalizată procedura de returnare în România a unei părți din personalul neesențial și a membrilor de familie ai personalului diplomatic din Ucraina: „Nu este nevoie în acest moment de o reducere suplimentară a personalului”, scrie Mediafax.
"Am finalizat procedura de returnare în România a membrilor de familie ai personalului diplomatic de la Ambasada României de la Kiev și de la consulatul general de la Odessa. Celelalte două misiuni consulare nu au fost vizate de această măsură, pentru că nu este nevoie - sunt în regiuni care prezintă un grad mai mare de securitate. În ce privește Ambasada României la Kiev, în acest moment avem 15 oameni din personalul ambasadei. Ambasada este pe deplin funcțională. Am retras o parte din personalul neesențial, mai precis doi membri ai personalului ambasadei, care sunt deja în România”, spune Bogdan Aurescu.
El spune că, în prezent, nu sunt necesare măsuri suplimentare.
"Nu este nevoie în acest moment de o reducere suplimentară a personalului și este important să dăm acest mesaj unitar la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Toate ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene de la Kiev au aceeași logică de funcționare în acest moment”, adaugă șeful Diplomației de la București.
"Este nevoie de o confirmare a acestor mișcări de trupe"
Referitor la retragerea unor trupe ruse de la granița Ucrqainei, Aurescu a creluat temele secretarului general NATO, Jens Stoltenberg.
"Așa cum spunea și secretarul general NATO, în acest moment este nevoie de o confirmare a acestor mișcări de trupe și să vedem dacă într-adevăr e vorba despre retragere. Ieri, am dat echipamentul rămâne pe loc, deci așa cum s-a întâmplat și anul trecut, în luna aprilie, dacă vă aduceți aminte când a existat un mare exercițiu militar înaintat de Rusia, tot în aceeași regiune, care la momentul respectiv era considerat cel mai mare de după Războiul Rece, depășit de actualei desfășurări de forțe și atunci a existat o retragere a unor unora dintre trupele care au rămas pe sunt utilizate și astăzi. Pentru a vorbi cu adevărat de o dezescaladare. Este nevoie de o retragere completă a acestor echipamente desfășurate de federația Rusă la frontierele Ucrainei și Regiunea Mării Negre”, conchide Aurescu.
Preşedinţia Rusiei a confirmat, marţi, începerea reducerii efectivelor militare ruse de la frontiera cu Ucraina şi posibile negocieri extinse cu Germania pe tema garanţiilor de securitate din Europa, după ce Ministerul rus de Externe a denunţat "eşecul propagandei Occidentului".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"