Data publicării:

Tensiuni Rusia - Ucraina. Macron, întâlnire cu Putin și Zelenski. Washingtonul, acuzații grave la adresa Moscovei

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Emmanuel Macron
Sursa foto: Facebook Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va întâlni, luni, la Moscova, președintele rus Vladimir Putin, urmând ca marţi, la Kiev, să discute și cu cel ucrainean, Volodimir Zelenski.

Emmanuel Macron va avea o întrevedere luni, la Moscova, cu omologul său Vladimir Putin, iar apoi marţi, la Kiev, cu cel ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat vineri Preşedinţia franceză, într-un nou efort diplomatic al preşedintelui francez în vederea unei detensionări în criza ucraineană, informează AFP.

Şeful statului francez şi-a înmulţit în ultimele zile convorbirile telefonice cu preşedinţii rus şi ucrainean, precum şi cu cel american Joe Biden, scrie Agerpres. Aceste două întrevederi se vor derula faţă în faţă, a precizat Palatul Elysee, însă "în coordonare cu partenerii europeni". În ultimele zile, Emmanuel Macron şi consilierii săi au discutat cu mai mulţi omologi ai lor europeni, la telefon, aminteşte Preşedinţia franceză.

Washingtonul, acuzații grave la adresa Moscovei

Tensiunile rămân puternice în ultimele zile, Washingtonul susţinând joi că are dovezi - fără a le fi prezentat - că Moscova pregăteşte o înregistrare video cu un fals atac ucrainean, pretext pentru a invada Ucraina. Kievul se arată însă mai măsurat, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, apreciind drept "slab" riscul unei "escaladări semnificative" a conflictului.

Joi, Emmanuel Macron a discutat telefonic cu Vladimir Putin, apoi cu Volodimir Zelenski. Putin şi Macron au vorbit despre "garanţiile de securitate" cerute de Moscova, în timpul celei de-a treia conversaţii telefonice pe care au avut-o săptămâna aceasta asupra subiectului, a anunţat Kremlinul, evocând un "dialog constructiv".

În contextul în care UE părea să conteze mai puţin în timpul primelor discuţii ruso-americane asupra Ucrainei, preşedintele francez încearcă de mai multe săptămâni să readucă în joc Europa, pentru care pledează de ani de zile, precum şi pentru "autonomie strategică".

Cea mai recentă întrevedere între Emmanuel Macron şi Vladimir Putin datează din vara lui 2019, când preşedintele francez l-a invitat pe omologul său rus la Fort de Bregancon, în sudul Franţei. Apoi, preşedintele francez urma să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin la Moscova, în primăvara lui 2020, însă vizita sa a fost amânată din cauza crizei sanitare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel