Tensiuni PSD-ALDE. Meleșcanu: Este una din problemele cele mai importante
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, vicepreşedinte al ALDE, a spus că modul de colaborare dintre miniştrii care fac parte dintr-un partid şi secretarii de stat de la alt partid trebuie îmbunătăţit.
"Una din problemele cele mai importante atunci când eşti la guvernare este comunicarea. Din acest punct de vedere, participarea unui număr cât mai mare de demnitari la discuţii, la dezbateri televizate, este după părerea mea absolut necesar. Deci cred că va trebui să ne îmbunătăţim modul de acţiune şi colaborarea dintre miniştrii care sunt dintr-un partid şi secretarii de stat care sunt de la alt partid", a declarat Meleşcanu la Mamaia, unde participă la o şedinţă a conducerii ALDE.
El a subliniat că nu are niciun fel de nemulţumire, accentuând chiar că "nu s-a născut încă cineva" care să-l poată împiedica să facă ceea ce trebuie.
"Nu am niciun fel de nemulţumire. Într-o coaliţie din care fac parte două sau mai multe partide bineînţeles că există şi diferenţe de opinie pe diverse teme. Evident că noi avem propriile noastre priorităţi, dar întotdeauna am acceptat foarte clar ideea că atât timp cât suntem în coaliţie căutăm soluţii pentru problemele care apar din interiorul coaliţiei şi nu din afară. În domeniul meu nu cred că s-a născut încă cineva care să mă poată împiedica să fac ceea ce trebuie să fac. Deci nu am avut niciun fel de probleme, ci dimpotrivă, m-am bucurat de sprijin foarte larg pentru temele fundamentale de politică externă din partea guvernului şi a colegilor celorlalţi", a susţinut Meleşcanu.
"Din punctul meu de vedere, e nevoie de consultări mult mai serioase înainte de a ieşi cu orice propunere. Din punctul nostru de vedere elementul esenţial este consolidarea unui sistem de dialog, adoptarea de poziţii comune pe bază de negocieri şi discuţii şi după aceea partea următoare este ieşirea şi lansarea unor propuneri în spaţiul public", a spus Meleşcanu, citat de Agerpres.
Întrebat la ce nivel este comunicarea dintre ALDE şi PSD în acest moment, Meleşcanu a spus: "La nivel de conducere, excelent. Relaţia dintre domnul Dragnea şi domnul Tăriceanu este una foarte solidă, bazată pe respect reciproc şi pe înţelegerea mizelor mari pe care le are actuala guvernare".
"Sigur că la nivele de mai jos, şi mai ales la nivel local, competiţia există. (...) Mai avem restanţe (n.r. în împărţirea funcţiilor), important este să avem oameni foarte buni şi joi ne străduim întotdeauna să venim cu candidaţi profesionişti care pot cu adevărat să-şi îndeplinească atribuţiile. Mai avem încă anumite dorinţe şi sperăm să le rezolvăm", a adăugat Meleşcanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News