Răsturnarea de situație a născut dezbateri intense înaintea votului celor rămași în concurs, care au decis ca Daiana Anghel și Sorin Gonțea să reintre în competiție. În seara aceasta, una dintre perechi va fi eliminată chiar înaintea spectaculoasei Semifinale de pe insula Comino.
Competiția este pe ultima sută de metri, astfel că presiunea a devenit uriașă pentru concurenți. Bonusul obținut de cuplul care se situează pe primul loc la proba ”Mă înec în dragostea ta” a crescut de la 2.000 de euro la 5.000 de euro, iar perechea de pe ultima poziție va fi eliminată pe loc. Cum va arăta clasamentul telespectatorii vor afla în această seară, după ce vor urmări cum au încheiat proba Emi și Mădălina, dar și cum se vor descurca Eliza și Cosmin Natanticu.
Cei care așteaptă liniștiți verdictul sunt Tudor și Ana, cuplul decriptând toate cele 5 enunțuri în ediția de ieri, în vreme ce Daiana și Sorin, cei proaspăt reintrați în cursă, au trecut prin clipe grele, el solicitând oprirea jocului. Abandonul poate duce direct la eliminare, astfel că perechea cu un traseu sinuos în competiție poate fi la un pas de plecare chiar a doua zi după ce își recâștigase dreptul de a concura.
Întrecerea va continua cu proba semifinală – cea mai lungă dintre toate probele Power Couple România și cea care va decide finaliștii. Dani Oțil îi va invita pe concurenți pe insula Comino, comoara ascunsă a arhipelagului maltez care pentru ei va deveni Insula Fricilor. Cuplurile vor avea, mai întâi, de rezolvat o misiune luptând împotriva curenților puternici din Laguna Albastră, atracția insulei Comino, ulterior străbătând întinderea de pământ dintr-un capăt în altul. Pe acest traseu istovitor, cuplurile rămase în afara compețiției vor juca un rol foarte important.
Despre ce este vorba telespectatorii vor descoperi diseară, în ediția reality show-ului difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY de la 20:30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin