"Încă nu sunt marile proteste care riscă să zguduie ordinea mondială, aşteptate după pandemie, în timpul probabil al celei mai grave crize economice din ultima sută de ani. Depinde de la ţară la ţară... în anumite state aveţi proteste fiindcă, într-adevăr, lumea s-a săturat să poarte mască, se revoltă omul pentru că nu se poate bate cu covid-ul pentru că nu-l vede, iar atunci se revoltă împotriva guvernelor care încearcă, totuşi, să introducă nişte măsuri raţionale.
Aveţi protestele din Belarus începute ca un fel de revoluţie portocalie - în opinia mea Rusia a pus mâna pe proteste, dar asta nu înseamnă că nu îl vor elimina pe Lukaşenko care e nefrecventabil total. În Bulgaria vedeţi că e tot o chestiune care nu ştim cum a început: se bate preşedintele cu premierul, fiecare dintre ei fiind pro-ruşi, numai că Bulgaria e membră UE şi NATO şi nu ştim ce se întâmplă, ce este acolo, că nu se încadrează într-un tipar. S-a încercat în Serbia, după ce a câştigat din nou preşedintele Vucic, dar văd că Serbia s-a liniştit repede - Serbia tot pro-rusă, după războaiele din fosta Iugoslavie", a declarat, într-o intervenţie la România TV, Bogdan Chirieac.
Care este situaţia României
"În acest moment mă aştept ca, în regiune, Ungaria şi Republica Moldova să ia şi ele foc. Acum că Rusia e foarte slabă şi Occidentul, SUA, încearcă să scoată aceste state de sub influenţă rusească...
Oricum eu cred că România trebuie să fie liniştită. Noi am trecut prin purgatoriu, am avut războiul româno-român, preşedintele Iohannis este, probabil, liderul din regiune de departe cel mai acceptat de Occident, şi ştiţi bine asta, şi de la Washington şi mai ales de la Berlin, deci România nu cred că va avea probleme. Nu ne vom contamina cu aşa ceva. Lumea în stradă nu a rezolvat niciodată problemele, nici economice, nici medico-sanitare", a punctat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Jupiter intră în Gemeni, pe 26 mai. Daniela Simulescu: Beneficii pentru patru zodii
- De ce vin cetățeni din SUA și Europa să muncească în România. Chestorul Liviu Bute: ”Trebuie să o spun și eu, pentru că tot s-au vehiculat aceste informații”
- BANCUL ZILEI: Scrisoare de la o mamă, pentru fiica ei
- Cum am ajuns să spunem "mulțumesc" în limba română. Originile cuvântului: O poveste cu două laturi
- MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria
- Trecerea de pietoni care se ridică dacă depășești viteza. Titi Aur: Îți sar dinții, dar parcă s-a mers puțin prea departe / video
- Patru bărci de mare viteză au intrat direct într-o colonie de pelicani din Delta Dunării / video
- Răspuns pentru cei care spun că Rusia avea dreptul să preia Crimeea pentru că a fost teritoriul ei. Istoricul Mihail Dobre, explicații / video
- Cum ar putea fi opriți profesorii care încearcă să recupereze materia prin meditații. Conf. univ. dr. Firuța Tacea: Trebuie să existe la nivel local / video
- Ne îndreptăm spre un dezastru financiar, avertizează prof. Coșea. Atenționare pentru români: Urmează ”mama tuturor crizelor”