Data actualizării:
Data publicării:

Tensiuni la CFR. Șumudică l-a exclus din lot pe Chipciu înainte de meciul de foc cu Young Boys Berna

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Marius Șumudică a fost demis de la Malatyaspor (presa din Turcia)
Marius Șumudică a fost demis de la Malatyaspor (presa din Turcia)

Decizia lui Marius Șumudică vine cu o zi înaintea partidei cu Young Boys Berna, prima manșă a 'dublei' din turul trei preliminar al Champions League.   

Antrenorul CFR-ului a luat această hotărâre din cauza reacției violente pe care Chipciu a avut-o la adresa coechipierului Otto Hindrich, după ce portarul l-a lovit cu o minge în față la un antrenament.

'A spus că este foarte nervos și nu poate continua antrenamentul. Din momentul acela, pentru mine a fost următorul pas să anunț conducerea clubului să fie scos de pe lista UEFA și să nu mai continue în acest grup, pentru că nu am nevoie de astfel de jucători.

El a ales singur drumul. Nu stau să fac un caz Chipciu, el este un jucător valoros, pe care eu l-am băgat de când am venit. A marcat un gol care ne-a calificat (n.red. cu Borac Banja Luka), nu cred că trebuia să aibă atitudinea asta.

Până în momentul de față mă așteptam la niște scuze, dacă ar fi vrut să facă un pas de reconciliere. Nu le-am primit, de fapt nici nu trebuia să mi le ceară mie, trebuia să le ceară grupului.

Drumurile noastre se despart. Din momentul de față, Chipciu nu mai face parte din lotul CFR-ului. Asta este strict decizia antrenorului Șumudică', a declarat Marius Șumudică, la conferința de presă.

CFR Cluj va înfrunta echipa Young Boys Berna în turul al treilea preliminar al UCL

CFR Cluj va înfrunta echipa Young Boys Berna în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce campioana Elveţiei a trecut de Slovan Bratislava. Young Boys a câştigat cu 3-2 la Berna, în manşa secundă, după 0-0 în Slovacia.

Jordan Siebatcheu (10 - penalty), Ulisses Garcia (24) şi Michel Aebischer (49) au dus scorul la 3-0, dar oaspeţii au punctat de două ori în doar trei minute, prin Wilfried Kanga (60, autogol) şi Ezekiel Henty (62). De remarcat că Slovan a ratat un penalty în min. 21, prin Rafael Ratao.

În turul al treilea preliminar, CFR va fi gazdă în prima manşă, pe 3/4 august, revanşa fiind programată pe 10 august, la Berna.

CFR şi Young Boys au făcut parte din aceeaşi grupă în sezonul trecut al Europa League, rezultatul de la Cluj-Napoca fiind egal (1-1), iar în Elveţia s-a impus dramatic Young Boys cu 2-1, calificându-se astfel în şaisprezecimile de finală.

Ludogoreţ şi Sparta Praga au obţinut şi ele calificarea în faza următoare.

Campioana Bulgariei a dispus de Mura (Slovenia) cu 3-1, după 0-0 în primul meci. Internaţionalul român Dorin Rotariu a fost doar rezervă la gazde, iar atacantul Claudiu Keşeru nu a făcut parte din lot.

Sparta, cu portarul Florin Niţă integralist, a trecut de Rapid Viena cu 2-0, la Praga, după 1-2 în primul joc.

Galatasaray, noua echipă a lui Alexandru Cicâldău, va continua în Europa Conference League, după ce a fost eliminată de PSV Eindhoven. PSV s-a impus cu 2-1 la Istanbul, după ce câştigase categoric în prima manşă, 5-1.

Celtic a fost şi ea eliminată din Champions League, danezii de la FC Midtjylland câştigând cu 2-1 acasă, după prelungiri (gol Raphael Onyedika min. 94), după 1-1 în prima partidă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel