• Tensiuni între Rusia și SUA. Bogdan Chirieac: Puțină lume își dă seama de situația gravă de acum
Analistul politic Bogdan Chirieac este de părere că tensiunile dintre SUA și Rusia cresc tot mai mult, iar situația este una ”extrem de gravă”.
Bogdan Chirieac, analist politic, a reacționat în direct la Antena 3 cu privire la disputa dintre Statele Unite ale Americii și Rusia, după ce, Joe Biden l-a numit ”ucigaş” pe Vladimir Putin. Acesta din urmă i-a transmis că îi urează multă sănătate.
”Este o situație extrem de gravă. Noi suntem cu toții ocupați cu pandemia, puțină lume își dă seama de situația gravă de acum. Nu dintre Moscova și Washington, nu dintre Statele Unite și Rusia, nu. Situația e gravă pentru toată lumea pentru că cele două state posedă capacitatea de a distruge planeta de zeci de mii de ori. Totul a pornit de la niște vorbe, de la o întrebare, de la un răspuns. Probabil că Joe Biden a spus ceea ce gândește. Ca lider de asemenea anvergură nu este întotdeauna bine, atunci când te referi la alte state cu care nu ești aliat ca să spun așa, să spui ceea ce crezi. Eu cred că fiecare vorbă trebuie măsurată, iar Vladimir Putin nu cred că va rămâne dator. Mai mult, ce spune președintele Biden că Rusia a încercat să intervină în campania electorală, eu nu știu dacă e bine să afirmi lucrul acesta”, a declarat Bogdan Chirieac.
VEZI ȘI: Biden l-a făcut ”ucigaș” pe Putin. ”Îi doresc multă sănătate”, a răspuns președintele rus
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News