Data publicării:

Tensiuni între Australia și China: ”manevră periculoasă” a unui avion de luptă chinez

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto YouTube CNN
Sursa Foto YouTube CNN

Un avion chinezesc a interceptat pe 26 mai o aeronavă australiană P-8 care se afla în ”activitate de supraveghere maritimă de rutină” în spațiul aerian internațional, a declarat Departamentul de Apărare din Canberra.

Australia a criticat duminică China pentru o ”manevră periculoasă” a unui avion de luptă chinez când a interceptat o aeronavă australiană în spațiul aerian internațional deasupra Mării Chinei de Sud la sfârșitul lunii trecute, potrivit publicației SBS.

”Interceptarea a dus la o manevră periculoasă care a reprezentat o amenințare pentru siguranța aeronavei P-8 și a echipajului său”, a spus departamentul.

Premierul australian Anthony Albanese a declarat reporterilor că guvernul și-a exprimat ”îngrijorările cu privire la incident cu guvernul chinez”. 

”Guvernul australian și-a exprimat îngrijorările cu privire la incident cu guvernul chinez”, a spus dl Albanese reporterilor din Perth înaintea unei călătorii în Indonezia.

”Nu voi face mai multe comentarii despre asta, în afară de a spune că, din punctul de vedere al guvernului australian, din punctul de vedere al departamentului de apărare, acest lucru nu a fost sigur și am făcut declarații adecvate guvernului chinez, exprimându-ne îngrijorare pentru asta”, a mai declarat premierul australian.

Relatarea incidentului aviatic 

Ministrul australian al Apărării, Richard Marles a povestit că aeronava chinezească J-16 a zburat foarte aproape de avionul australian care a lansat rachete de semnalizare.

”Apoi, J-16 a accelerat și a tăiat calea avionului  P-8, așezându-se în fața lui P-8 la distanță foarte apropiată”, a declarat el reporterilor duminică la Melbourne.

”În acel moment, a elansat bucăți mici de aluminiu, dintre care unele au intrat în motorul aeronavei P-8. În mod evident, acest lucru este foarte periculos”, a continuat acesta. Ministrul Marles a spus că echipajul australian a fost nevătămat și a ținut să menționeze că Australia ”nu va fi descurajată” de la continuarea activităților în Marea Chinei de Sud.

Marea Chinei de Sud, mărul discordiei între două națiuni

Marea Chinei de Sud este o regiune contestată asupra căreia China și-a revendicat drepturi, în timp ce Australia și-a sporit în ultimii ani apărarea și cooperarea cu SUA în zonă.

”Marea Chinei de Sud contează pentru Australia deoarece cea mai mare parte a comerțului nostru traversează Marea Chinei de Sud. Și astfel, ca națiune, suntem profund investiți în Convenția ONU privind dreptul mării, suntem profund investiți în dreptul libertăţii de navigaţie în Marea Chinei de Sud”.

Departamentul a spus că Apărarea a întreprins de zeci de ani activități de supraveghere maritimă în regiune și face acest lucru în conformitate cu dreptul internațional, exercitând dreptul la libertatea de navigație și de survol în apele internaționale și spațiul aerian.

Opoziția la unison cu puterea: ”Un act de agresiune” 

Liderul opoziției și fostul ministru al apărării Peter Dutton a spus că incidentul este îngrijorător.

”Acesta este un moment foarte serios și vom sprijini guvernul în orice acțiuni pe care trebuie să le întreprindă pentru a ne menține țara în siguranță”, a spus el reporterilor din Brisbane. Un act de agresiune”, a concluzionat acesta.

 

 

Citește și...

 

 

Europa preia toate volumele de GNL, într-un demers de independență de Rusia lui Putin. Australia își vede planurile spulberate: Nu mai există capacitate

 

Odată cu graba de a înlocui sursele de aprovizionare cu gaze, pentru a fi din ce în ce mai puțin dependente de Rusia lui Vladimir Putin, puterile mondiale concurează acum între ele. Planurile Uniunii Europene de a crește importurile de GNL pun în pericol Australia, care plănuia, de asemenea, să construiască noi instalații pentru terminalele de recepție a GNL.

Europa preia toate volumele de GNL

Țări din bloc, cum ar fi Franța, Germania și Țările de Jos, se apucă  de proiectul unităților plutitoare de stocare și regazificare (FSRU) necesare pentru a converti GNL, lăsând puțin loc pentru proiectele de import australiene care urmăresc să umple un deficit de aprovizionare cu gaze care se așteaptă să înceapă din 2024.

„Europa preia toate volumele de GNL de rezervă și orice capacitate de regazificare plutitoare de rezervă. Deci nu mai există capacitate pentru Australia", a declarat pentru Reuters analistul Credit Suisse, Saul Kavonic.

Deși Australia este cel mai mare exportator al acestui gaz din lume, problema sa este că principalele sale zăcăminte sunt departe de Sydney și Melbourne și de alte orașe mari din sud-est, iar producția este legată în mare parte de contracte cu utilizatorii asiatici.

Țara continuă așadar cu proiecte de import, dar majoritatea nu au ajuns încă în stadiul de achiziție de clienți sau de infrastructură de regazificare, fiind depășiți de utilizatorii europeni în ceea ce privește FSRU. Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel