Data publicării:

Tensiuni în PNL. Klaus Iohannis amenințat cu demisia de un lider liberal

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Alina Gorghiu, co-președintele liberal i-ar fi transmis președintelui Klaus Iohannis că nu poate reforma partidul și că ar prefera să plece de la conducerea formațiunii, potrivit evz.ro .

Înainte de formarea Guvernului Dacian Cioloș, la cea de-a doua consultare pe care delegaţia formată din Vasile Blaga, Alina Gorghiu şi preşedintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus au avut-o, la Cotroceni, Alina Gorghiu  i-ar fi spus că demisionează de la conducerea partidului. Ea a motivat că îi este foarte greu să reformeze partidul, aşa cum Strada şi preşedintele Klaus Iohannis au solicitat.

În cadrul întâlnirii, preşedintele i-ar fi spus să mai reflecteze asupra intenţiei sale.

Între timp, liberalii au elaborat zece criterii de integritate, care să fie aplicate candidaţilor partidului la alegerile locale.

[citeste si]

Ce cuprinde decalogul PNL

1. Lustraţie.

a. Să nu fi fost membru sau colaborator al fostei Securităţi şi să nu fi fost dovedit ofiţer acoperit.

b. Să nu fi deţinut funcţii retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel.

2. Traseism.

Să nu-şi fi schimbat apartenenţa politică astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni.

3. Nepotism.

Să nu fi angajat în funcţii în cadrul instituţiilor publice pe care le-a condus soţia, soţul, rude sau afini de gradul 1.

4. Contractele şi relaţia cu statul.

Să nu fie implicate în afaceri sau contracte cu instituţia pentru care candidează sau în instituţii din subordinea acesteia.

5. Fals în declaraţii.

Să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin decizii definitive în declaraţia de avere sau de interese.

6. Incompatibilitate şi conflict de interese.

Să nu se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese.

7. Atitudini discriminatorii.

Să nu fi avut declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii.

8. Datorii la buget.

Să nu înregistreze datorii la bugetul local (persoană fizică)

9. Plagiat.

Să nu fi fost dovedit prin decizie judecătorească definitivă că a obţinut diplome sau alte titluri prin plagiat.

10. Probleme penale.

a. Să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracţiune de corupţie sau pentru infracţiuni comise cu violenţă.

b. Să nu fi fost condamnat definitiv pentru alte infracţiuni cu intenţie.

c. Să nu fi început împotriva sa urmărirea penală pentru fapte de corupţie sau infracţiuni comise cu violenţă.

d. Să nu fi fost trimis în judecată pentru alte infracţiuni comise cu intenţie.

e. Să nu se afle într-o măsură preventivă - arest, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice infracţiune cu intenţie.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel