Data publicării:

Tensiuni Coreea de Nord- SUA. Washington-ul trimite două bombardiere

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două bombardiere strategice americane cu rază lungă de acțiune B-1B Lancers se vor antrena marți cu avioane de luptă ale Coreii de Sud în peninsulă în cadrul unui exercițiu obișnuit combinat, au anunțat responsabili militari sud-coreeni, citați de agenția de presă Yonhap.

"Forțele noastre aeriene intenționează să organizeze astăzi (marți) un exercițiu comun cu două B-1B în spațiul aerian al Peninsulei Coreea", a indicat un purtător de cuvânt al forțelor aeriene ale Coreii de Sud, colonel-locotenentul Kim Sung-duk.

Se prevede ca două B-1B Lancers să survoleze Coreea timp de câteva ore împreună cu două avioane de luptă F-15K, a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt citat a subliniat că cei doi aliați desfășoară cu regularitate astfel de exerciții aeriene în acest format.

Trimiterea celor două bombardiere americane în Coreea de Sud de la baza din Guam intervine după anunțul făcut anterior că studentul american Otto Warmbier, de 22 de ani, repatriat la 13 iunie în Statele Unite cu grave leziuni cerebrale după cele peste 17 luni de detenție în Coreea de Nord, a decedat luni.

Otto Warmbier, student la Universitatea din Virginia, a încetat din viață la un spital din Cincinnati luni (ora locală), potrivit familiei sale.

Într-o reacție la anunțul morții tânărului, Donald Trump a denunțat un regim nord-coreean "brutal', ale cărui relații cu Statele Unite sunt deja extrem de tensionate, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel