Cred că este pur şi simplu îndrăgostit de mine. Acesta este adevărul cu Trump, vrea să fie ca mine, a răspuns actorul, atunci când a fost întrebat despre relaţia sa cu Trump, care a devenit tensionată după ce Schwarzenegger l-a susţinut pe John Kasich la alegerile primare din Partidul Republican.
Într-un interviu acordat revistei Men's Health, difuzat marţi, Schwarzenegger a povestit că, în trecut, ori de câte ori s-a întâlnit cu Trump la diverse evenimente cum ar fi luptele libere, actualul preşedinte american admira întotdeauna persoanele cu un corp bine lucrat şi cu talent pentru spectacol. În mod curios, există o similitudine evidentă între vieţile lui Trump şi Schwarzenegger, în contextul în care ambii s-au făcut remarcaţi în industria divertismentului înainte de a intra în politică: primul ca preşedinte al SUA, iar al doilea ca guvernator al Californiei, cel mai populat şi cel mai bogat stat din SUA.
În plus, ambii politicieni au prezentat în sezoane diferite programul de televiziune 'The Celebrity Apprentice', condus iniţial de Trump, care a renunţat la show pentru a se concentra pe campania electorală, dar care a criticat rezultatele slabe în ceea ce priveşte audienţa obţinute începând din 2017 de către Schwarzenegger, care i-a luat locul pe micul ecran.
Mereu mă plâng că Trump nu este în stare să nu mai fie Trump şi să înceapă să fie preşedinte. Ei bine, motivul pentru care o spun este că am văzut acest lucru la mine, nu eram în stare să nu mai fiu Arnold şi să devin guvernator. Eram încă prizonierul lui Arnold, a explicat fostul guvernator. Trebuie să fii în stare să aduci oamenii împreună. Durează mult mai mult, presupune mult mai mult efort, dar aşa stau lucrurile. Dacă nu-ţi place, nu te bagi în politică, a conchis Schwarzenegger.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc