Ancheta asupra exploziei care a avut loc în Statele Unite ale Americii a continuat sâmbătă la Nashville, statul american Tennessee, unde guvernatorul Bill Lee a cerut Casei Albe să plaseze statul în stare de urgenţă din cauza amplorii pagubelor provocate de explozie, informează AFP şi Reuters.
Deflagraţia, care a avut loc vineri la 06:30, a devastat o parte dintr-o arteră comercială în centrul istoric al oraşului, capitala muzicii country. Trei oameni au fost răniţi uşor şi niciun deces nu a fost confirmat, însă resturi umane au fost găsite la locul exploziei şi ar putea fi vorba de rămăşiţe unui om, potrivit şefului poliţiei din Nashville, John Drake.
"Dimineaţa aceasta am făcut un tur al zonei unde a avut loc explozia, pagubele sunt şocante şi este un miracol că niciun locuitor nu a fost ucis", a scris sâmbătă guvernatorul Bill Lee pe reţelele sociale.
Acesta i-a cerut preşedintelui Donald Trump să impună în statul Tennessee starea de urgenţă, date fiind importantele pagube înregistrate. Potrivit lui Bill Lee, cel puţin 41 de magazine au fost avariate. "Multe dintre aceste clădiri sunt istorice, iar altele trebuie să fie examinate de ingineri pentru a verifica integritatea lor structurală şi siguranţa lor", a explicat guvernatorul într-o scrisoare adresată Casei Albe.
Rulota era parcată în faţa unei clădiri a companiei de telefonie AT&T, ceea ce a provocat avarieri ale instalaţiilor care au perturbat telecomunicaţiile în Tennessee, precum şi în unele regiuni ale statelor Alabama şi Kentucky. Ancheta a fost încredinţată poliţiei federale şi Agenţiei federale specializate în arme şi explozivi (ATF). "Ancheta continuă, în acest stadiu ignorăm mobilul şi urmărim toate pistele disponibile", a declarat vineri seara John Drake. Poliţia nu ştie deocamdată dacă cineva se afla în interiorul rulotei în momentul exploziei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!