Data publicării:

Tenis: Roger Federer este 'nerăbdător să treacă testul' contra lui Nadal

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Elveţianul Roger Federer, calificat, marţi, în semifinalele turneului de tenis de la Roland Garros, la care participă pentru prima oară începând din 2015, a afirmat că 'este nerăbdător să treacă testul' care îl aşteaptă contra lui Rafael Nadal, vineri.

'Sunt foarte bucuros, în primul rând pentru a fi din nou în semifinalele unui turneu de Mare Şlem. Acest lucru nu mi s-a întâmplat de peste un an (de la Openul Australiei 2018), pentru că am avut câteva înfrângeri dificile în optimile de finală (US Open 2018 şi Australian Open 2019) şi în sferturile de finală (Wimbledon 2018). Din acest punct de vedere, mi-am depăşit aşteptările aici. Şi după ce am ratat Roland Garros-ul atâţia ani (din 2016 până 2018), este extraordinar să fii din nou în semifinale. Acum, urmează acest meci cu Rafa (Nadal), iar eu sunt foarte entuziasmat. Sper să mă pot recupera în următoarele două zile şi sunt sigur că va merge. Voi da tot ce am mai bun vineri', a precizat Federer.

'Nu a fost simplu pentru mine să ajung să joc cu Rafa, întrucât a trebuit să câştig cinci meciuri pentru a ajunge aici. Pentru asta sunt foarte bucuros să joc contra lui Rafa. Dacă vrei să consideri că ai reuşit ceva pe zgură, atunci, la un moment dat, trebuie să treci de Rafa, pentru că este foarte puternic şi este întotdeauna acolo. Nu este uşor să joci contra unui stângaci, Rafa sau altul.

Asta schimbă totul. Noi jucăm 80 la sută contra dreptacilor. Şi când joci contra unui stângaci, este un meci diferit, interesant. Înainte, detestam asta. Acum ador, pentru că este o imensă provocare să joc contra acestor jucători, iar el este cel mai bun pe care l-am întâlnit vreodată. Sunt nerăbdător să trec testul', a adăugat Federer. Spaniolul Rafael Nadal, campionul en titre, şi elveţianul Roger Federer se vor înfrunta în semifinalele ediţiei din acest an a turneului parizian de Mare Şlem, după victoriile obţinute marţi. Roger Federer, numărul trei mondial, a câştigat în sferturi meciul cu compatriotul său Stan Wawrinka (28 ATP), după patru seturi, 7-6 (7/4), 4-6, 7-6 (7/5), 6-4, şi ceva mai mult de trei ore şi jumătate (3 h 35 min).

Federer îl va înfrunta vineri pe Nadal, campion de 11 ori la Paris şi care marţi a avut nevoie de doar trei seturi pentru a se impune în faţa japonezului Kei Nishikori (7 ATP), 6-1, 6-1, 6-3, într-o oră şi 51 de minute. Cu două luni înainte de împlinirea vârstei de 38 de ani, Federer devine cel mai vârstnic semifinalist de la Roland Garros din ultima jumătate de secol (51 de ani, mai exact, de la Gonzales în 1968). De asemenea, elveţianul este cel mai vârstnic semifinalist al unui turneu de Mare Şlem din ultimii 28 de ani, ultimul fiind Connors, la US Open, în 1991. Pentru Federer va fi a opta semifinală la Roland Garros, unde are un singur titlu, în 2009, şi a 44-a de Grand Slam, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel