România are 6 sportive în top 100 WTA, fiind întrecută doar de SUA (11), Cehia (8) şi Rusia (8), iar CSM Bucureşti mai are două dintre componentele echipei de Fed Cup a României, Irina Begu - aflată pe poziţia a 36-a în topul mondial - şi Monica Niculescu - care ocupă locul 17 WTA la dublu şi 71 la simplu.
'Ne bucurăm foarte mult că Sorana a decis să intre în familia CSMB. Ea este un model pentru tineri şi un exemplu de reuşită în sportul românesc. Sper să aibă cât mai multe succese şi să îi ajute cu sfaturile ei pe juniorii legitimaţi la club', a declarat Alexandru Nedea, preşedintele secţiei de tenis de la CSM Bucureşti, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Sunt extrem de fericită şi onorată să pot face parte din familia CSM Bucureşti, era o dorinţă de-a mea de ceva vreme şi mă bucur că s-a finalizat în cele din urmă. Vreau să ajut clubul şi să întărim secţia de tenis, să ajungem cât mai sus. Dacă priveşti clasamentul WTA şi rezultatele din ultima perioadă, e greu să găseşti atâtea jucătoare din aceeaşi ţară, cu atât mai greu să fie şi legitimate la acelaşi club. Acum la CSM Bucureşti avem o echipă foarte puternică, a declarat Sorana Cîrstea.
Consecinţă firească a evoluţiilor mele
Cîrstea speră ca evoluţiile ei de la turneele care vin să o propulseze între cele mai bune 20 de jucătoare din lume:
Toţi avem anumite lucruri pe care ni le dorim. Eu încerc să nu mă focalizez pe rezultat, ci mai mult pe ce am de făcut pe teren, iar rezultatele bune să vină ca o consecinţă firească a evoluţiilor mele. Îmi doresc să intru în primele 20, să câştig un turneu, dar nu trebuie să fie asta un scop în sine, ci munca şi ce am de făcut pe teren. Într-adevăr, însă, setarea unor astfel de obiective mă motivează.
[citeste si]
Cea mai bună clasare din cariera Soranei Cîrstea a fost locul 21, ocupat pe 12 august 2013. Palmaresul său cuprinde un titlu WTA câştigat la simplu, la Taşkent (2008), două finale WTA de simplu, la Budapesta (2007) şi Toronto (2013), precum şi 4 titluri WTA la dublu: Fes (2008, alături de Anastasia Pavliucenkova), Luxemburg (2008, alături de Marina Erakovic), Oeiras (2010, alături de Anabel Medina Garrigues), Dallas (2011, alături de Alberta Brianti). De asemenea, a fost sfertfinalistă la Roland Garros în 2009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol