Data publicării:

Tenis: Patricia Ţig s-a calificat în optimi la Seul (WTA) după un meci de mare luptă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp

Jucătoarea română de tenis Patricia Maria Ţig s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Seul, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o, la mare luptă, pe Danka Kovinic (Muntenegru), cu 6-4, 3-6, 7-6 (3). 

Ţig (25 ani, 124 WTA), venită din calificări, a trecut de Kovinic (24 ani, 117 WTA), lucky loser, după trei ore de joc. Patricia Ţig a avut 3 aşi şi a comis 8 duble greşeli, în timp ce Kovinic a avut 9 aşi şi tot atâtea duble greşeli. De remarcat că ambele jucătoare au câştigat câte 124 de puncte. Scorul meciurilor directe este acum de 2-1 pentru Ţig, care s-a mai impus în 2011, la turneul ITF de la Dobrici (Bulgaria), cu 6-4, 2-6, 6-1. Kovinic a ieşit învingătoare în 2017, în primul tur la Guangzhou, cu 6-2, 4-2 (abandon). Iniţial, Ţig trebuia să joace în primul tur la Seul cu grecoaica Maria Sakkari, principala favorită, dar aceasta a declarat forfait şi a fost înlocuită cu Kovinic. Românca şi-a asigurat un cec de 3.400 de dolari şi 48 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi spaniola Paula Badosa Gibert (21 ani, 88 WTA), care a trecut cu 6-4, 6-4 de elveţianca Jil Teichmann. Iberica are 2-1 în meciurile cu Ţig, ultimul duel încheindu-se cu 3-6, 6-1, 6-4 pentru spaniolă în primul tur al calificărilor la Wimbledon. Tot marţi, Irina Begu şi rusoaica Margarita Gasparian s-au calificat în sferturi la dublu, după 7-6 (2), 4-6, 10-2 cu perechea sud-coreeană Su Jeong Jang/Na-Ri Kim. Cuplul româno-rus şi-a asigurat un cec de 1.820 dolari şi 670 de puncte WTA la dublu, iar următoarele adversare vor fi gemenele cehe Karolina şi Kristyna Pliskova. Begu a câştigat titlul la Seul în 2014 la dublu şi 2015 la simplu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel