Ultimii trei ani au fost cei mai călduroși din istorie, iar cele mai recente statistici indică o încălzire dramatică a planetei, precizează Organizația Mondială de Meteorologie (WMO).
Mai multe statistici strânse din 5 agenții internaționale de meteorologie confirmă faptul că 2015, 2016 și 2017 au fost cei mai călduroși ani din istorie, iar 2016 rămâne până acum cel mai cald, notează Press TV.
Anul trecut, temperatura medie globală a fost cu 1,1 grade Celsius peste nivelul înregistrat înainte de Revoluţia Industrială, iar recordul de temperatură a fost înregistrat în 2016, potrivit datelor WMO.
„Temperatura înregistrată pe termen lung este de departe mult mai importantă decât valorile pe fiecare an în parte, iar tendința este în continuare de încălzire", a declarat secretarul general al WMO, Petteri Taalas. „Secolul XXI a fost de departe cel mai cald, luând în calcul datele din ultimii 17 ani", a completat acesta.
„Gradul de încălzire din ultimii 3 ani a fost excepţional. Anul trecut a fost pentru Statele Unite un an record din punct de vedere al catastrofelor meteorologice şi climatice, în timp ce dezvoltarea altor ţări a fost încetinită sau inversată de cicloane tropicale, inundaţii şi secete. Încălzirea arctică a fost deosebit de pronunţată şi va avea repercusiuni profunde şi de lungă durată asupra nivelurilor mărilor şi asupra modelelor meteorologice din alte părţi ale lumii", a precizat secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, Petteri Taalas.
[citeste si]