Data publicării:
Temperatura ideală din casă, în sezonul rece. Chisăliță: Ni se potrivește cel mai bine
Președintele Asociației Energia Inteligentă a vorbit despre temperatura ideală în sezonul rece.
Sezonul rece vine cu provocări pentru cei mai mulți dintre români, având în vedere costurile ridicate pe care aceștia trebuie să le plătească pentru a avea căldură în apartamente. Există însă situații, mai ales în sistemul de termoficare centralizat, în care cei are stau în apartamentele de la parter să fie nevoiți să lase geamurile deschise, din cauza căldurii sufocante, ori de apartamente în care se tremură de frig pentru că agentul termic nu este în parametrii optimi.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a vorbit, în cadrul emisiunii ”Totul despre bani”, despre elementele componente care duc la obținerea unei temperaturi ideale, fie că vorbim de apartamentele racordate la sistemul centralizat, fie de cele cu centrală termică proprie.
"Nu există așa ceva"
”Din păcate, nu există așa ceva. Fiecare apartament are o anumită caracteristică termo-tehnică, fiecare om are o anumită abordare, din punct de vedere al percepției, în ceea ce privește temperatura resimțită. Există un comportament care s-a creat în timp, există o umiditate care modifică foarte mult percepția, există temperatura pereților care, în funcție de radiația pe care o lansează, îți modifică percepția.
Nu există o astfel de temperatură ideală. Ea este o sumă de mai mulți factori, care practic putem să spunem că depind aproape de la om la om și de la apartament la apartament. Ceea ce este important este să avem acea temperatură care ne satisface din punct de vedere al simțurilor termice, dar în același timp să avem și un apartament sau o casă în care pierderile să fie cât mai mici. Și, în funcție de aceste considerente, ne putem construi o temperatură care ni se potrivește cel mai bine”, a explicat Dumitru Chisăliță.
Care este temperatura ”legală”
Potrivit legislației în vigoare, Standardul SR 190-2: 1997, în cazul instalațiilor de încălzire, temperaturile interioare convenționale decalcul pentru locuințe prevede ca în camerele de locuit și holuri să fie o temperatură de 20 de grade Celsius, 18 grade C în vestibuluri, 22 de grade C în băi și dușuri, respectiv, 18 grade C în bucătării.
De altfel, unii specialiști recomandă ca în camera în care se doarme, temperatura să fie mai scăzută cu 2 grade față de camera de zi.
Ordinul 119/2014 privind normele de sănătate publică, Art. 17, alin. 7 prevede media minimă de 20 grade C, temperatura standard minimă de confort la nivel internațional.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News