Data publicării:

Telescopul spaţial James Webb, aparţinând NASA, a fost asamblat în totalitate

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Telescopul spaţial James Webb, instrument ultraperformant ce a costat 9,7 miliarde de dolari şi-l va înlocui pe celebrul telescop Hubble, este în sfârşit complet asamblat şi urmează să fie lansat în spaţiu în martie 2021, conform unui anunţ făcut miercuri de NASA, informează SPACE.com.

"Asamblarea telescopului şi a instrumentelor sale ştiinţifice, a scutului împotriva radiaţiilor solare şi a modulului spaţial pe care va fi lansat, într-un singur observator spaţial reprezintă o reuşită incredibilă pentru întreaga echipă Webb", a declarat managerul de proiect Bill Ochs, de la Centrul Spaţial Goddard al NASA din Greenbelt, Maryland. 

"Această bornă simbolizează eforturile a mii de oameni dedicaţi acestui proiect vreme de mai bine de 20 de ani, din cadrul NASA, al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), al Agenţiei Spaţiale Canadiene, din cadrul companiei aerospaţiale şi de apărare Northrop Grumman, precum şi ale celorlalţi parteneri de-ai noştri din domeniile industrial şi academic", a adăugat el.

Telescopul spaţial James Webb a fost asamblat complet în cadrul facilităţilor Northrop Grumman, principalul contractor pentru construcţia acestui instrument ultraperformant.

Folosind o macara, inginerii au coborât uşor elementul telescop, format din instrumente ştiinţifice şi optice, pe corpul modulului cu care va fi lansat în spaţiu. Scutul solar complex al telescopului, ce are capacitatea de a se plia şi are rolul de a menţine instrumentele telescopului reci în timpul funcţionării, era deja instalat pe segmentul modulului spaţial. Apoi, echipa a conectat cele două emisfere ale telescopului în mod mecanic. În continuare, tehnicienii NASA vor trebui să realizeze conexiunile electrice dintre diferitele piese şi apoi să le testeze pe fiecare în parte.

De-a lungul timpului, acest proiect s-a confruntat cu numeroase întârzieri şi depăşiri ale bugetului. Spre exemplu, din 2009, costul întregului proiect s-a dublat, iar data lansării a fost amânată cu aproape 7 ani.

Potenţialul extraordinar al acestui telescop face însă ca toată munca şi toate problemele întâmpinate, inclusiv depăşirile bugetare, să merite, conform reprezentanţilor NASA.

Telescopul spaţial James Webb, care este optimizat să privească Universul în spectrul infraroşu, le va permite astronomilor să răspundă la unele dintre cele mai importante întrebări despre originea Universului, odată ce va deveni operaţional în punctul Lagrange 2 dintre Soare şi Pământ, un punct stabil din punct de vedere gravitaţional (gravitaţia Soarelui şi cea a Pământului se anulează reciproc), situat la aproximativ 1,5 milioane de kilometri distanţă de Pământ.

Cercetătorii vor folosi acest telescop şi pentru a căuta semne ale vieţii extraterestre în atmosfera planetelor din relativa apropiere a Sistemului Solar, precum şi pentru a studia aprinderea primelor stele din Univers şi formarea primelor galaxii în urmă cu aproximativ 13,5 miliarde de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel