Telescopul Kepler, descoperire uimitoare
O echipă internațională de astronomi a confirmat luni descoperirea a încă 104 exoplanete prin intermediul telescopului spațial Kepler, dintre care patru planete telurice aflate pe orbita aceleiași stele și care ar putea prezenta caracteristici asemănătoare Terrei, conform unui material publicat de AFP.
Confirmarea descoperirilor făcute de Kepler, precum și determinarea caracteristicilor acestor exoplanete au fost realizate de câteva observatoare de la sol, printre care și performantul observator Keck aflat pe muntele Mauna Kea din Hawaii.
Telescopul orbital Kepler a făcut posibilă descoperirea a peste 4.600 de potențiale exoplanete începând cu anul 2009, dintre care 2.326 au fost confirmate. Dintre cele confirmate, 21 se află la distanța optimă față de stelele în jurul cărora gravitează pentru a putea dispune de apă în stare lichidă la suprafață (dacă planeta se află prea departe de sursa de energie stelară atunci apa îngheață, iar dacă se află prea aproape se evaporă).
Planetele nou-descoperite variază în dimensiuni, de la corpuri mai mici decât Terra până la planete mai mari decât Jupiter. Toate aceste 104 exoplanete se află pe orbite foarte apropiate de stelele lor, condiții în care temperaturile la suprafață sunt, de obicei, mult prea ridicate pentru a permite existența apei lichide și a vieții.
[citeste si]
Cele patru planete descoperite pe orbita aceleiași stele, aflate la aproximativ 400 de ani lumină, sunt probabil de tip teluric și sunt cu 20% până la 50% mai mari decât Pământul. Steaua lor este cu mult mai rece decât Soarele, condiții în care la suprafața a două dintre aceste planete ar putea să existe temperaturi similare celor de pe Terra.
"Diversitatea planetelor este uluitoare. Am descoperit planete plasate pe orbite în jurul stelelor lor care nu au niciun echivalent în sistemul nostru solar", a comentat Evan Sinukoff, cercetător la Institutul Astronomic al Universității din Hawaii. "Spre exemplu, am descoperit numeroase planete de două ori mai mari decât Pământul aflate pe orbite atât de apropiate de stelele lor încât temperatura la suprafață este de ordinul miilor de grade", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News