Data publicării:

Teleorman: Peste 500 de incendii de vegetaţie uscată şi mirişti, înregistrate în judeţ în mai puţin de două luni

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

În lunile august şi septembrie, pompierii teleormăneni au intervenit pentru stingerea a peste 500 de incendii la mirişti şi vegetaţie uscată, numărul acestora fiind de şase ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a informat, joi, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, colonel Marius Stancu.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit acestuia, "incendiile de vegetaţie uscată şi mirişti au devenit un fenomen în judeţ, au fost zile în care am avut şi 40 de intervenţii".

"Teleormanul se află printre primele judeţe din ţară la acest tip de evenimente, care presupun un consum foarte mare de resurse umane şi logistică", a adăugat Stancu.

De la începutul anului, în judeţ s-au înregistrat peste 800 de incendii de vegetaţie uscată şi mirişti, creşterea fiind de 550% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când pompierii teleormăneni au avut 147 de astfel de intervenţii.

Numărul mare de incendii produse în acest an în Teleorman la vegetaţia uscată şi mirişti a determinat autorităţile locale să ia măsuri. Zilnic, echipaje formate din pompieri şi poliţişti patrulează în zonele în care se observă ori sunt anunţate astfel de evenimente, în vederea identificării celor care recurg la astfel de metode pentru a-şi elibera terenurile şi sancţionării imediate a acestora.

În ultimele zile, şase persoane au fost surprinse în timp ce dădeau foc la resturile vegetale. Acestea au fost sancţionate, potrivit legislaţiei în vigoare, cu amenzi în cuantum de 2.500 de lei.

Coordonatele terenurilor incendiate au fost transmise către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). Fermierii a căror acţiune intenţionată este probată, sunt excluşi de la plata subvenţiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel