Teleorman: Amenzi de peste 135.000 de lei aplicate de poliţiştii din judeţ în minivacanţa de Sfânta Maria
Poliţiştii au aplicat aproape 400 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 135.000 de lei, în perioada minivacanţei de Sfânta Maria, cele mai multe dintre ele la regimul circulaţiei, a informat, luni, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.
Cele mai multe sancţiuni contravenţionale, 300 la număr, au fost aplicate şoferilor care au încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice, iar alte 60, persoanelor care au încălcat normele de convieţuire socială şi au tulburat ordinea şi liniştea publică, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în urma acţiunilor defăşurate pentru prevenirea accidentelor rutiere, au fost sancţionaţi 300 de conducători auto, 185 dintre ei pentru depăşirea vitezei legale. Totodată, poliţiştii Serviciului Rutier au reţinut 22 de permise de conducere, în zece dintre cazuri pentru viteză, şi au retras patru certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţiştii teleormăneni este de 135.695 de lei.
În cele patru zile de minivacanţă, poliţiştii din judeţ au intervenit la 520 de evenimente, majoritatea fiind sesizate prin numărul unic de urgenţă 112.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News