Data publicării:

Teleorman: Accident cu 15 victime, un exerciţiu în care a fost declanşat Planul roşu de intervenţie

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un accident rutier soldat cu 15 victime, în care au fost implicate cinci autovehicule, a fost simulat, miercuri, pe varianta ocolitoare a municipiului reşedinţă, scopul exerciţiului fiind acela de a identifica punctele slabe şi punctele tari în timpul desfăşurării operaţiunilor de salvare în situaţii de urgenţă în care a fost declanşat Planul roşu de intervenţie, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.

Potrivit sursei citate, pe varianta ocolitoare a municipiului Alexandria, pe tronsonul cuprins între DE 70 şi DJ 504, a avut loc un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, în care au fost angrenaţi pompieri, paramedici, personal medical, poliţişti, jandarmi şi voluntari ISU Teleorman, pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier cu victime multiple. Scenariul a cuprins un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme şi o autocisternă încărcată cu clor.

În urma accidentului au rezultat 15 victime, cu multiple traumatisme, unele dintre ele fiind încarcerate. În zonă a fost înfiinţat un punct medical avansat care să asigure trierea victimelor înainte de transportarea la spital. În cadrul exerciţiului a fost nevoie de intervenţia coordonată a tuturor instituţiilor cu rol în gestionarea situaţiilor de urgenţă create prin punerea în aplicare a Planului roşu de intervenţie şi de asigurarea unui număr suficient de forţe şi mijloace de intervenţie, astfel încât să conducă la salvarea tuturor persoanelor implicate în accident.

Potrivit ISU Teleorman, scopul exerciţiului a fost atins, fiind observate atât punctele slabe care trebuie remediate rapid, cât şi punctele tari, care vor fi diseminate la toate subunităţile de intervenţie din judeţ, ca exemple de bune practici, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel